Vremea azi, 8 iulie 2020. Temperaturile cresc ușor și se vor înregistra 31 de grade

×
Codul embed a fost copiat

Prognoza meteo 8 iulie 2020. Miercuri va predomina vremea frumoasă, se mai răcorește în sud-estul țării, dar în rest temperaturile cresc ușor.

 

Dimineață mai apar câțiva nori în regiunile sud-estice, iar după prânz și în nord, nord-vest și pe la munte, însă șansele de ploaie vor fi reduse. Vântul se va înteți în estul țării și pe la munte, iar maximele pleacă de la 20 de grade în Bucovina și în depresiuni și vor ajunge până la 31 de grade în sud-vest.

Vremea în fiecare regiune
 

În Dobrogea și Bărăgan găsim soare și atmosferă plăcută, însă  dimineața mai sunt ceva înnorări.

Pe litoral vântul va avea intensificări temporare cu viteze de până la 50 - 60 km/h, dar va slăbi în intensitate spre seară. Temperaturile scad și la amiază vor fi cel mult 33 de grade Celsius.

Citește și
Alertă de vreme severă imediată
Alertă de vreme severă imediată. ANM anunță cod roșu de furtună
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Moldova sudică și în nordul Munteniei se răcorește. Nu sunt anunțate ploi. Norii vor fi rari pe timpul zilei și vântul va avea unele porniri. Temperaturile scad cu 5-6 grade față de ziua trecută.

În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi frumoasă în prima parte a zilei. Spre seară se mai adună norii, însă șansele de ploaie vor fi reduse. Temperaturile cresc ușor față de marți.

Soare și vreme plăcută găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Maximele vor ajunge până la 23 de grade.

În ținuturile vestice, atmosfera va fi însorită, totuși, spre seară mai apar câțiva norii în zona Crișanei, însă nu e sigur că o să plouă.

În Transilvania, miercuri se arată soarele și scăpăm de ploi. Se încălzește și la amiază vor fi 25 de grade în vestul provinciei.

Sud-vestul țării are parte de soare și atmosferă plăcută. Tendința de încălzire se păstrează și aici, iar maximele urcă spre 31 de grade.

În ținuturile sudice, vremea va fi schimbătoare în primele ore ale zilei, însă mai târziu se înseninează și pe aici. Marți au fost maxime de până la 32 de grade, însă miercuri se răcorește și vor fi cel mult 28 de grade.

București
 

În București, în prima parte a zilei se mai adună norii, însă nu sunt anunțate ploi. Se răcorește ușor și maxima va ajunge pe la 27 de grade Celsius.

La munte


În zonele de munte, vremea se îmbunează și se încălzește ușor. Spre seară se mai adună norii, dar e puțin probabil să plouă.

La mare


Pe litoral, atmosfera va fi însorită și se mai răcorește. Vântul va avea intensificări temporare pe parcursul zilei cu viteze de 50 - 60 km/h, dar spre seară va slăbi în intensitate.

Prognoza meteo pe următoarele trei zile


București
 

Joi, atmosfera va fi însorită, se mai încălzește puțin și vântul va sufla slab.

Vineri, cerul va fi curat și vremea va deveni călduroasă. După prânz se ating 32...33 de grade la umbră.

Sâmbătă, vremea va fi în continuare frumoasă, dar călduroasă în orele amiezii, când se vor înregistra 33...34 de grade. Cerul va fi mai mult senin și vântul va avea intensificări temporare pe parcursul zilei.

La munte


Joi mai cresc temperaturile și prindem timp frumos. După-amiaza și seara mai apar câțiva nori, însă doar sporadic o să plouă slab, iar vântul va avea unele răbufniri în nordul Orientalilor.

Vineri va continua să se încălzească, se anunță vreme bună în ansamblu și ploile apar doar sporadic.

Sâmbătă va fi timp frumos până spre seară, când se adună norii și vin ploi zgomotoase, însă pe suprafețe restrânse. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor strânge cantități mai importante de apă.

La mare


Joi se anunță o zi excelentă pentru plajă, cu soare și un vânt activ.

Vineri se face mai cald, cerul va fi senin și vântul mai are unele porniri.

Sâmbătă predomină vremea frumoasă și mai cresc temperaturile, iar vântul va avea intensificări trecătoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prăpăd în țară, în urma vremii severe. Treptele falezei din Eforie Nord s-au transformat în cascadă
Prăpăd în țară, în urma vremii severe. Treptele falezei din Eforie Nord s-au transformat în cascadă

Mai multe zone din țară au fost vizate marți de avertizări imediate de cod roșu de vreme rea, iar problemele nu au întârziat să apară.

Alertă de vreme severă imediată. ANM anunță cod roșu de furtună
Alertă de vreme severă imediată. ANM anunță cod roșu de furtună

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare nowcasting Cod roşu de furtună ce vizează patru localităţi din judeţul Bacău.

ANM a emis un cod portocaliu de vreme rea. Sunt vizate 16 județe din țară
ANM a emis un cod portocaliu de vreme rea. Sunt vizate 16 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabilă în următoarele ore în 16 judeţe, precum şi două Coduri galbene de vreme instabilă ce vizează 26 de judeţe şi Capitala.

ANM: Bucureștiul şi nouă judeţe, sub Cod galben de disconfort termic
ANM: Bucureștiul şi nouă judeţe, sub Cod galben de disconfort termic

Capitala şi nouă judeţe din sud-estul ţării se vor afla duminică sub Cod galben de disconfort termic, temperaturile maxime depăşind 33 - 35 de grade Celsius, potrivit unei atenţionări emise de ANM.

Prognoză meteo pentru Capitală. Vreme caniculară și disconfort termic accentuat
Prognoză meteo pentru Capitală. Vreme caniculară și disconfort termic accentuat

Vreme caniculară la Bucureşti şi disconfort termic accentuat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.