Vremea azi, 30 noiembrie. Temperaturile ajung la valori normale

×
Codul embed a fost copiat

Joi, după o dimineaţă rece, temperaturile ajung la valori normale şi vor fi de la 1-2 grade în depresiuni până la 10 grade în sudul ţării.

Înnorările persistă în vest, în nord, în centru şi în est, pe unde apar şi precipitaţii destul de abundente, în unele zone.

În Dobrogea şi Bărăgan, atmosfera se menţine însorită toată ziua. Maximele urcă până la 8-9 grade, iar în zona Dobrogei temperaturile rămân neschimbate şi după lăsarea nopţii.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei se adună norii, însă condiţiile de precipitaţii sunt destul de reduse. După prânz se ating cel mult 5 grade, iar la Galaţi vor fi 4 grade atât în timpul zilei cât şi la noapte. Tot la noapte, pe-aici se porneşte vântul.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina cerul rămâne acoperit, iar precipitaţiile apar în a doua parte a zilei şi peste noapte. Vorbim despre ploi în zonele joase şi lapoviţă şi ninsoare la munte. După ce se lasa noaptea vântul începe să agite atmosfera.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi rece, cu înnorări persistente şi ploi care vor aduce peste 20 de litri de apă pe metru pătrat. Maximele se opresc la 3 grade, însă temperaturile cresc pe timpul nopţii. La Zalău, de exemplu, minima va fi de 5 grade.

Şi în ţinuturile vestice o să plouă. Nu vedem soarele, iar după lăsarea nopţii vântul prinde putere. Temperaturile ajung la 8 grade atât în timpul zilei, cât şi la noapte.

Şi în Transilvania se înnorează, dar pe-aici precipitaţiile apar mai spre seară. La munte ninge sau cade lapoviţă, iar în zonele mai joase plouă. La altitudini mari vântul are intensificări, iar maximele se opresc la 5 grade.

În schimb, în Oltenia urmează o zi frumoasă. Norii apar sporadic, vântul adie plăcut, iar temperaturile ajung la 6-7 grade după prânz.

Şi în ţinuturile sudice găsim atmosferă cu soare, vânt domol şi până la 8-9 grade în sudul Munteniei. Peste noapte temperaturile coboară până la pragul îngheţului.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti sunt condiţii de ceaţă la începutul zilei. Urmează o amiază însorită, cu un pic de vânt şi o maximă de 7 grade. La noapte temperatura coboară până la 2 grade.

Vremea azi, la munte

La munte rămânem cu atmosfera închisă, iar precipitaţiile se extind în a doua parte a zilei. Apar mai întâi în masivele vestice şi, treptat, cuprind toată zona montană. Pe creste ninge şi vântul bate mai tare. În rest avem lapoviţă sau ploaie şi s-ar putea să se formeze polei.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, vineri, de 1 Decembrie, se încălzeşte simţitor. Temperatura urca până la 15 grade, domină atmosfera cu soare, iar vântul va fi activ.

Sâmbătă vremea devine neobişnuit de caldă pentru începutul iernii şi se ating 20 de grade după prânz. Se anunţă încă o zi frumoasă, însă peste noapte se adună norii şi cresc şansele de ploaie.

Duminică se răceşte accentuat şi temperatura se opreşte la 9 grade. Cerul rămâne acoperit, o să plouă, iar vântul va fi destul de insistent.

La munte, vineri temperaturile cresc simţitor. Precipitaţiile apar mai ales în Occidentali şi în nordul Orientalilor. O să plouă în zonele mai joase, iar la altitudini mari vor fi ninsori sau lapoviţă şi vântul sufla cu 80...90 de km/h.

Vremea se menţine caldă şi sâmbăta. După-amiaza se înnorează în masivele vestice, iar precipitaţiile se extind, treptat, în toată zona montană. Vântul se înteţeşte peste tot şi atinge viteze mai mari pe creşte.

Duminică se răceşte din nou. Cerul rămâne acoperit şi, pe spaţii mici, vin câteva ninsori. Vântul continuă să agite atmosfera şi bate mai tare în zonele înalte.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.