Vremea azi, 24 septembrie. Ploi torențiale, însoțite de fenomene meteo severe. Zonele în care temperaturile scad simțitor

×
Codul embed a fost copiat

Temperaturile scad simțitor în vest și în nord-vest. În rest rămânem cu vremea foarte caldă, iar în sudul Munteniei persistă canicula.  

În jumătatea vestică apar ploi torențiale, însoțite de fenomene meteo severe. Maximele pleacă de la 23 de grade în Banat și ajung la 36 de grade în Lunca Dunării, pe la Giurgiu.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde avem atmosferă însorită și un vânt ceva mai insistent pe litoral. Temperaturile scad puțin față de sâmbătă, însă tot va fi foarte cald și se vor atinge 33 de grade în Bărăgan.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei norii apar sporadic, iar vântul adie plăcut. Avem încă o zi caldă, cu temperaturi de până la 31 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina dimineața sunt ceva condiții de ceață. Apoi soarele încălzește rapid atmosfera și, după prânz, maximele ajung la 30 de grade.

Citește și
Alerta de vant
Avertizare Cod galben de vânt şi instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis o atenționare de vreme rea | HARTĂ
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș crește instabilitatea și vin mai multe serii de averse abundente, însoțite de descărcări electrice și de rafale puternice de vânt. Chiar și așa, vremea se menține caldă și vor fi până la 30 de grade în termometre.

În vestul țării, în Banat și în Crișana, temperaturile scad chiar și cu 10 grade față de ziua trecută. Doar pe la Deva se mai ating 30 de grade. O să plouă torențial și se vor strânge cantități însemnate de apă. Vântul suflă cu peste 70 de km/h și este posibil să cadă grindina.

În Transilvania în primele ore avem ceață în depresiuni. Apoi iese soarele și maximele ajung la 31 de grade - valori foarte ridicate pentru acest moment al anului. Mai ales în vestul provinciei și la munte vor fi perioade cu averse însoțite de tunete și fulgere. Vântul prinde putere și atinge viteze mai mari pe crestele Meridionalilor, pe unde suflă cu peste 80 de km/h.

Și în Oltenia o să plouă destul de mult - îndeosebi pe partea vestică. Vor fi și fenomene electrice, iar vântul se întețește în timpul ploilor. Temperaturile rămân foarte ridicate și se vor atinge 32 de grade.

În ținuturile sudice norii apar destul de rar și vremea se menține extrem de caldă pentru această perioadă. După prânz avem caniculă și până la 36 de grade la umbră, în Lunca Dunării.

Vremea în București

În București temperatura scade puțin, însă tot va fi foarte cald și se vor înregistra 33 de grade. Norii apar destul de rar, iar vântul suflă cu până la 45 de km/h. La noapte minima ajunge la 16 grade.

Vremea la munte

La munte găsim vreme instabilă în Carpații Occidentali, în vestul Meridionalilor și în nordul Orientalilor. Vin averse zgomotoase, care vor aduce peste 40 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi și vijelii și căderi de grindină. În celelalte masive astfel de fenomene apar pe spații mici.

Vremea pe litoral

În schimb, pe litoral avem încă o zi excelentă pentru plajă: cer senin, briză activă, 26 de grade în aer și în jur de 23 de grade în apă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Plantele păcălite de vreme au început să rodească în septembrie. În partea de vest a țării au înflorit cireșii
Plantele păcălite de vreme au început să rodească în septembrie. În partea de vest a țării au înflorit cireșii

Este toamnă doar în calendar, pentru că afară încă ne bucurăm de temperaturi de vară, iar grădinile abundă de ardei, vinete și roșii.

Avertizare Cod galben de vânt şi instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis o atenționare de vreme rea | HARTĂ
Avertizare Cod galben de vânt şi instabilitate atmosferică. Meteorologii au emis o atenționare de vreme rea | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, vijelii, instabilitate atmosferică, valabilă până duminică dimineaţa în cinci judeţe din vestul ţării.  

Vremea azi, 19 septembrie. Maximele ajung la 29 de grade în vestul țării
Vremea azi, 19 septembrie. Maximele ajung la 29 de grade în vestul țării

Marți avem vreme bună în sud şi în est, dar în celelalte regiuni se adună norii şi o să plouă destul de mult. Vântul suflă mai tare pe crestele munţilor, în nord-est şi în regiunile vestice.

Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe. Străzi inundate, mașini surprinse de viitură, trafic dat peste cap
Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe. Străzi inundate, mașini surprinse de viitură, trafic dat peste cap

Furtunile anunțate de coduri roșii și portocalii de vreme rea au lovit cu putere centrul țării vineri noapte. În Cluj-Napoca, sistemul de canalizare a fost blocat de o ploaie torențială.

Cluj-Napoca, lovit de vreme rea. Mai multe zone din oraș s-au transformat în piscine în urma ploilor
Cluj-Napoca, lovit de vreme rea. Mai multe zone din oraș s-au transformat în piscine în urma ploilor

O parte din nordul și centrul țării a fost vineri seară sub avertizare de cod portocaliu de vreme rea. În Cluj-Napoca au fost emise două avertizări de vreme rea, una cod portocaliu și alta cod roșu.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.