Vremea azi, 2 aprilie. Vântul va aduce un aer mai rece. În zona intracarpatică vin şi ceva ploi

×
Codul embed a fost copiat

Marți se porneşte vântul şi aduce un aer mai rece. În zona intracarpatică vin şi ceva ploi, iar temperaturile coboară spre normal.

În rest domină atmosfera însorită şi va fi mai cald decât în mod obişnuit. Maximele pleacă de la 9...10 grade în Maramureş şi în nord-estul Transilvaniei şi ajung la 28 de grade în sud-estul ţării.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici avem soare şi câţiva nori inofensivi. Nu vorbim deloc despre ploi, însă după-amiaza se porneşte vântul, care atinge viteze de peste 85 de km/h. Temperaturile, în scădere faţă de ziua trecută, se opresc la 26 de grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei maximele ajung la valori de vară. Se face mai răcoare decât ieri, dar tot se ating 28 de grade. Vântul suflă destul de tare şi atinge viteze mai mari în a doua parte a zilei.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina urmează o zi însorită. Se răcoreşte, dar temperaturile rămân ridicate pentru acest moment al anului: după prânz termometrele vor indica 22...23 de grade.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vântul are intensificări susţinute: în zonele joase suflă cu peste 80 de km/h, însă pe crestele Orientalilor vor fi rafale de peste 120 de km/h.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme închisă: înnorări persistente, averse, poate şi fenomene electrice. Vântul agita atmosferă în toată provincia, dar cele mai mari viteze le atinge în zonă înaltă de munte. Se face mai frig decât luni şi vor fi cel mult 14 grade.

Nici în ţinuturile vestice nu prea vedem soarele. Şi pe-aici o să plouă - mai ales în zona Crisanei, iar vântul rămâne insistent. Temperaturile scad şi ajung la valori apropiate de normalul perioadei. La amiază, în Banat se vor înregistra 17 grade.

În Transilvania se înnorează şi se mai răceşte. Vin şi câteva reprize de ploaie, însă fenomenul care ne atrage atenţia este vântul puternic. E posibil să fie şi tunete, şi fulgere, iar maximele se opresc la 17 grade.


În zona Olteniei găsim vreme destul de bună, dar şi pe-aici s-ar putea să plouă puţin, pe spaţii mici. În ansamblu avem o zi cu soare şi cu un vânt insistent. Se mai răcoreşte faţă de ieri, dar vremea rămâne caldă şi se ating 22 de grade.

În sudul ţării soarele străluceşte pe tot parcursul zilei şi temperaturile rămân ridicate pentru acest moment al anului: în Lunca Dunării se ating 23 de grade. Vântul se înteţeşte şi atinge viteze mai mari îndeosebi după orele prânzului.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti se face mai răcoare decât luni. Avem o zi însorită, dar vântul prinde putere şi suflă cu 70...80 de km/h. Maximă se opreşte la 24 de grade - o valoare de lună MAI. La noapte temperatura coboară până la 8 grade.

Vremea la Munte

 

La munte vântul o să bată foarte tare. Pe creste va depăşi 120 km/h. În plus, se răceşte simţitor. Apar şi averse, mai consistente în masivele nordice. În zonele înalte ploile se pot transforma în lapoviţă, chiar ninsoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.