Vremea azi, 16 mai. Averse cu tunete și fulfere în aproape toată țara

×
Codul embed a fost copiat

Duminică avem vreme instabilă în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse cu tunete şi fulgere, s-ar putea să cadă grindină, iar la deal şi la munte se pot strânge peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

În Dobrogea şi cu Bărăgan prindem scurte momente însorite. O să picure trecător, iar pe litoral vin câteva ploi de vară. La noapte, pe aici apar averse mai serioase. O situaţie similară găsim şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Soarele se arata trecător, iar în zonele de deal şi de munte o să fie câteva reprize de ploaie.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina zărim şi soarele din când în când. În zonele mai înalte apar averse cu tunete şi fulgere şi se pot strânge cantităţi însemnate de apă. Pe-aici se va înregistra maxima zilei: 25 de grade Celsius, la Iaşi.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme instabilă şi se face mai răcoare decât ieri. Vor fi averse însoţite de fenomene electrice, grindină, iar ploile pot aduce peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Şi în ţinuturile vestice se mai răcoreşte puţin. Şi pe-aici apar averse zgomotoase, s-ar putea să cadă grindină, iar în Dealurile de Vest şi în Munţii Apuseni se pot acumula 20...25 de litri de apă pe metru pătrat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nici în zona Transilvaniei nu scăpăm de atmosfera instabilă. Atât pe timpul zilei, cât şi la noapte vin averse însoţite de descărcări electrice, iar în special în zonele de deal şi de munte se vor strânge cantităţi mari de apă.

Şi în Oltenia se anunţă o zi destul de mohorâtă. Vor fi perioade cu averse, tunete, fulgere, chiar şi grindină, iar pe la munte se vor înregistra peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile sudice. Soarele se arată trecător, o să vină câteva ploi de vară, iar în zonele mai înalte se vor acumula cantităţi importante de apă.

În Bucureşti, pe parcursul zilei vor fi înnorări, iar după-amiaza şi seara apar averse însoţite de fenomene electrice. Se face mai răcoare decât ieri, iar la amiază nu vor fi mult de 23 de grade. La noapte atmosfera se mai linişteşte, iar temperatura coboară până la 12 grade.

La munte se mai răcoreşte şi prindem tot vreme instabilă. În timpul zilei norii se înmulţesc şi vin averse zgomotoase, însoţite de intensificări ale vântului. Vor fi şi condiţii de grindină şi se pot acumula peste 20 de litri de apă pe metru pătrat.

Vremea în următoarele zile

Luni, instabilitatea persista în special în jumătatea vestică, pe unde vin alte averse însoţite de fenomene electrice. În special în nord-vest şi în zona montană, ploile pot lăsa în urma peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. E posibil să cadă şi grindină, iar vântul va avea intensificări mai ales în zonă înaltă de munte.

Marţi se face puţin mai răcoare, iar în sud-est, în nord-vest, în centru şi la munte se menţine atmosfera instabilă. În a doua parte a zilei şi la începutul nopţii apar averse zgomotoase, vor fi condiţii de grindină, iar pe spaţii mici vor fi cantităţi însemnate de apă. Pe crestele montane o să cadă lapoviţă, iar vântul se înteţeşte peste tot, dar va sufla mai tare la munte şi în nordul Moldovei.

Miercuri vremea devine răcoroasă în cea mai mare parte a ţării. În nord-vest, în centru, dar şi la deal şi la munte o să fie averse cu tunete şi fulgere, iar în zona montană înalţa o să ningă trecător sau va fi lapoviţă. În rest avem vreme mai bună, iar vântul se intensifică în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.