Vremea azi, 14 februarie. Vremea se schimbă și o să se facă mai cald în sud și în est. În Oltenia, maximele ajung la 10 grade

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de marți ne aduce vreme caldă în sud, în est și maxime de până la zece grade în zona Olteniei. În schimb, în depresiuni vor fi zone în care nu vor fi mai mult de zero grade.

În centru, pe partea nordică și în regiunea montană apar precipitații slabe, sub toate formele, iar vântul are intensificări în multe zone, cu viteze mai mari în Moldova și în masivele sudice.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan nu prea vedem soarele. Vântul se întețește, e posibil să vină și câțiva stropi de ploaie, iar temperaturile urcă până la 8 grade, valori ridicate pentru mijlocul lunii februarie.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim tot vreme caldă. Din când în când se adună norii, dar condițiile de precipitații sunt foarte reduse. Vântul bate tare și ajunge la viteze de 100 de km/h în zona Carpaților de Curbură.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, temperaturile urcă până la 7 grade, dar se anunță o zi cam mohorâtă, cu înnorări, ploi, poate și puțină lapoviță. Vântul prinde putere și pe-aici, și ajunge la 75 de km/h.

Citește și
schi
Cât costă o lecție de schi cu un monitor. Mulți dintre instructori nu au atestat și nu sunt autorizați pentru a preda
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Vreme închisă găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Și pe-aici o să picure trecător sau o să cadă lapoviță, iar la prânz maximele ating 7 grade în zona Maramureșului, pe la Satu Mare.

În ținuturile vestice avem atmosferă mai plăcută. Dimineață sunt ceva condiții de ceață, dar mai târziu iese soarele. Doar prin nordul Crișanei s-ar putea să apară câteva precipitații slabe, iar temperaturile ajung la 8 grade.

În schimb, în Transilvania, cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei. Trecător o să ningă, dar poate să cadă și puțină lapoviță. Vântul are intensificări în toată provincia și atinge viteze mai mari în zona Meridionalilor, pe unde va sufla cu peste 100 de km/h.

În Oltenia găsim vreme bună, cu soare, un vânt destul de insistent, și temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit. Maximele ajung pe la zece grade și atmosfera devine plăcuță în miezul zilei.

În ținuturile sudice avem atmosferă însorită și vreo 8-9 grade după prânz. Vântul nu pune probleme, însă dimineață s-ar putea să apară puțină ceață în zonele mai joase.

Vremea în București

Și în București avem vreme frumoasă și se face puțin mai cald decât ar trebui. Nu prea zărim norii, iar temperatura urcă până la 8 grade. La noapte, minimele ating minus 2 grade în centrul orașului și minus 5 grade la periferie.

Vremea la munte

La munte găsim atmosferă închisă și rece, dar și câteva ninsori slabe în masivele sudice și estice. Vântul devine principala problemă. În zona Carpaților Meridionali și de Curbură o să bată cu peste 100 km/h și va spulbera zăpada depusă.

Puteți vedea AICI harta interactivă a calității aerului din România, în timp real. Nivelul de poluare din zona în care locuiești se află la doar un click distanță. Funcția este disponibilă pe stirileprotv.ro cu ajutorul platformei Airly.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
20 de județe sub cod galben de vânt puternic. Anunțul meteorologilor în legătură cu vremea în următoarele zile
20 de județe sub cod galben de vânt puternic. Anunțul meteorologilor în legătură cu vremea în următoarele zile

Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod galben de vânt puternic, fiind vizate 20 de judeţe. Avertizarea va intra în vigoare marţi dimineaţă şi este valabilă până miercuri.

 

Cât costă o lecție de schi cu un monitor. Mulți dintre instructori nu au atestat și nu sunt autorizați pentru a preda
Cât costă o lecție de schi cu un monitor. Mulți dintre instructori nu au atestat și nu sunt autorizați pentru a preda

După un început de sezon fără zăpadă a venit și vremea lecțiilor de schi. Copiii au vacanță special pentru a se bucura de sporturile de iarnă, iar instructorii de schi și snowboard abia așteaptă să-i inițieze pe pârtie.

 

Vremea azi, 13 februarie. Soare și vreme bună în sudul țării și ninsori în zonele montane
Vremea azi, 13 februarie. Soare și vreme bună în sudul țării și ninsori în zonele montane

Luni avem soare și vreme bună în ținuturile sudice. În rest, norii se înmulțesc treptat, iar pe seară apar precipitații slabe.  

Vremea azi, 12 februarie. Ninsorile cuprind majoritatea regiunilor din țară
Vremea azi, 12 februarie. Ninsorile cuprind majoritatea regiunilor din țară

Duminică ninsorile cuprind majoritatea zonelor, iar în vest și în sud o să cadă și lapoviță și ploaie.  

Vremea azi, 11 februarie. Temperaturi scăzute și ninsori anunțate în prima parte a zilei
Vremea azi, 11 februarie. Temperaturi scăzute și ninsori anunțate în prima parte a zilei

Sâmbătă avem încă o dimineață foarte rece, cu ger mai ales în centrul și în nordul țării.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.