Vremea azi, 13 decembrie. Temperaturile se mențin scăzute în majoritatea regiunilor. În București vor fi 4 grade

vremea decembrie 2021
Shutterstock

Astăzi vremea devine rece în majoritatea regiunilor. Vor mai fi ceva înnorări şi ninsori în zona Carpaţilor Orientali, iar în extremitatea sud-estică e posibil să cadă lapoviţă. În rest găsim atmosfera însorită şi maxime de la minus 4 grade în depresiuni până la 6 grade în sud-est.

Vremea în România

În Dobrogea şi în Bărăgan. Pe aici, în primele ore se mai adună norii şi în sud-estul extrem s-ar putea să plouă slab sau să cadă lapoviţă pe spaţii mici. Mai târziu cerul se degajează, dar se mai răceşte puţin şi temperaturile se opresc la 6 grade în zona Dobrogei.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem soare în cea mai mare parte a zilei. La prânz maximele ajung la 4 grade - valori normale pentru acest moment al anului, însă la noapte se face foarte frig şi temperaturile coboară până la minus 6 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina urmează tot o zi frumoasă, cu temperaturi similare cu cele de ieri. Vor fi cel mult 3 grade şi doar în zona montană o să mai vină câteva ninsori slabe pe suprafeţe restrânse. Peste noapte, în Bucovina minimele ajung la minus 8 grade.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim atmosfera însorită, dar rece. Temperaturile ajung cu greu la 1 grad, la orele prânzului, iar acum, dimineaţa, sunt ceva condiţii de ceaţă în zonele joase. După lăsarea nopţii vor fi minus 8 grade.

Şi în ţinuturile vestice va fi frig: maximele nu trec de 2 grade - pe la Reşita, însă la noapte, la Deva, temperaturile coboară până la minus 9 grade. Norii apar destul de rar, iar pe timpul nopţii se porneşte vântul în sudul Banatului.

În Transilvania urmează o zi cu soare, însă temperaturile se păstrează negative aproape toată ziua şi doar pe la prânz o să avem zero gâde în vestul provinciei. Vântul are unele intensificări în zona montană înaltă, iar peste noapte se lasa gerul şi minimele ajung la minus 13 grade în depresiuni.

În Oltenia nu prea vedem norii, dar se mai răceşte faţă de ziua trecută: ieri au fost vreo 6...7 grade, dar astăzi nu vor fi mai mult de 5 grade. La noapte temperaturile scad foarte mult şi ajung la minus 8 grade.

Şi în ţinuturile sudice va fi mai frig decât ieri, dar la orele prânzului avem temperaturi normale pentru dată din calendar. Atmosfera se păstrează însorită toată ziua, nici vântul nu pune probleme, iar pe timpul nopţii minimele ating minus 8 grade în zona deluroasă.

Vremea în București

În Bucureşti avem o zi însorită, dar mai rece decât ieri, cu vânt domol şi în jur de 4 grade pe la amiază. Şi la noapte se face mai frig decât noaptea trecută, iar temperatura coboară până la minus 4 grade în centrul oraşului. La periferie, însă, vor fi minus 7 grade.

Miercuri se aduna norii, însă doar în noaptea următoare e posibil să vină câţiva stropi. Dimineaţă vor fi ceva condiţii de ceaţă, iar maxima ajunge la 5 grade. Se încălzeşte şi pe timpul nopţii, când vor fi 2 grade cu plus.


Joi prindem tot vreme schimbătoare, dar se face mai cald. Temperatura urca până la 7 grade, iar în noaptea de joi spre vineri s-ar putea să apară ceata.


Vineri atmosfera devine caldă pentru acest moment al anului şi maxima atinge 10 grade. Norii se înmulţesc, iar spre seară şi în noaptea următoare e posibil să plouă.

Vremea la munte

La munte se răceşte foarte tare. Temperaturile rămân negative pe timpul zilei şi doar în Carpaţii Orientali mai pot să apară ceva fulguieli. În rest avem soare, câţiva nori şi un vânt mai intens în zona montană înaltă.

Mâine vor fi ceva înnorări, însă precipitaţiile, slabe, ce-i drept, apar mai ales în orele serii. Temperaturile încep să crească, iar vântul sufla cu rafale de peste 80 de km/h pe crestele Meridionalilor.

Joi se mai încălzeşte. Local, o să cadă lapoviţa şi poate să apară poleiul. Vântul are intensificări în majoritatea masivelor.

Vineri se face mai cald, însă precipitaţiile apar în cea mai mare parte a zonei montane. Se vor strânge cantităţi importante de apă şi se poate forma polei, iar vântul continua să agite atmosfera.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum va fi vremea de Crăciun 2022 și Revelion 2023. Prognoza meteo pentru toată țara în perioada Sărbătorilor de iarnă
Cum va fi vremea de Crăciun 2022 și Revelion 2023. Prognoza meteo pentru toată țara în perioada Sărbătorilor de iarnă

Sărbătorile de iarnă se apropie, iar vremea de Crăciun 2022 și Revelion 2023 este importantă pentru planurile pe care și le fac românii pentru această perioadă. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru perioada 12 decembrie – 9 ianuarie 2023.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.