Vremea, astăzi, 2 mai 2022. Maxime de 23 de grade, însă în unele zone s-ar putea să plouă

×
Codul embed a fost copiat

Luni, 2 mai 2022, vremea va fi în general frumoasă.   

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice, îndeosebi după-amiaza şi seara şi cu precădere în regiunile vestice, nordice, centrale, precum şi la munte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în sudul Banatului, unde se vor atinge viteze în general de 55...65 km/h, iar pe alocuri şi la viteze mai mici şi în Oltenia.

Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în nordul extrem al litoralului şi 23 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime, în general, între 0 şi 10 grade, cu cele mai mici valori în estul Transilvaniei, unde va fi posibil să se formeze brumă. În zonele joase de relief, noaptea, izolat se va semnala ceaţă.

Presiunea atmosferică va scădea în prima parte a intervalului.

Citește și
Parc
Vremea de 1 Mai. Maxime de 16 grade pe litoral, la munte vor fi ploi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vremea, marți, 3 mai 2022, se va menţine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara, când local la munte, în nord-vestul teritoriului şi izolat în rest, se vor semnala ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 23 de grade, iar cele minime, în general, între 1 şi 10 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Presiunea atmosferică va scădea în prima parte a intervalului, apoi va creşte.

Vremea, miercuri, 4 mai 2022, se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării, însă gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii, când în nord-vest, nord-est, centru, zona montană şi izolat în rest vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe suprafeţe mici se vor acumula cantităţi importate de apă şi va cădea grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 25 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Joi, 5 mai 2022, vremea va rămâne în general instabilă. Cerul va fi variabil şi mai ales după-amiaza şi seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în regiunile nordice, estice, sud-estice, local în centru şi cu totul izolat posibil în restul teritoriului.

Pe suprafeţe mici vor fi condiţii pentru cantităţi mai importante de apă şi grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 26 de grade, iar cele minime între 3 şi 12 grade, uşor mai ridicate în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, vor fi condiţii de ceaţă.

Vremea în BUCUREȘTI

 

În București, luni, 2 mai 2022, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi la începutul nopţii. Vântul va sufla moderat, iar la rafală se vor atinge viteze de până la 35...40 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 5...7 grade. Presiunea atmosferică va scădea în prima parte a intervalului.

Marți, 3 mai 2022, vremea în București se va menţine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 6...8 grade. Presiunea atmosferică va scădea în prima parte a intervalului, apoi va creşte.

Miercuri, 4 mai, vremea în București se va încălzi faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade, iar cea minimă de 8...10 grade.

Joi, 5 mai, în București, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade, iar cea minimă de 8...11 grade.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Relaxare și voie bună pentru românii care au ales să își petreacă vacanța de 1 mai la munte
Relaxare și voie bună pentru românii care au ales să își petreacă vacanța de 1 mai la munte

Cei care au ales muntele pentru relaxarea de 1 mai s-au bucurat că vremea nu le-a stricat planurile cu vreo ploaie.  

Vremea de 1 Mai. Maxime de 16 grade pe litoral, la munte vor fi ploi
Vremea de 1 Mai. Maxime de 16 grade pe litoral, la munte vor fi ploi

Ziua de duminică ne-aduce vreme frumoasă, câteva averse slabe, după-amiază, în zonele mai înalte şi în vestul ţării şi un vânt mai intens în sud-vest.

Vremea azi, 29 aprilie. Temperaturile cresc în majoritatea zonelor, dar ploile rămân
Vremea azi, 29 aprilie. Temperaturile cresc în majoritatea zonelor, dar ploile rămân

Vineri se mai îndreaptă vremea și se încălzește în majoritatea zonelor. Doar în Moldova avem o zi destul de rece, iar la deal, la munte, în est și în sud-est mai vin câteva averse slabe.

Vremea astăzi, 27 aprilie. Vreme instabilă, înnorări și averse în cea mai mare parte a țării
Vremea astăzi, 27 aprilie. Vreme instabilă, înnorări și averse în cea mai mare parte a țării

Ziua de miercuri ne-aduce vreme instabilă, înnorări și averse în cea mai mare parte a țării. Se pot strânge cantități mari de apă, de peste 30-40 de litri pe metru pătrat, vor fi căderi de grindină și vijelii.  

Vremea astăzi, 26 aprilie. Vreme însorită pentru această zi din calendar
Vremea astăzi, 26 aprilie. Vreme însorită pentru această zi din calendar

Marți, în sud și în est se anunță o zi însorită și caldă pentru data din calendar. În rest avem temperaturi normale, însă după-amiază și seara, în centru, la deal și la munte se înnorează și vin câteva ploi cu tunete și fulgere.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.