Vremea 8 martie 2021. Se încălzeşte uşor, mai ales în jumătatea de sud a ţării

×
Codul embed a fost copiat

Luni predomină vremea frumoasă şi se încălzeşte uşor, mai ales în jumătatea de sud a ţării.

Spre seară, se mai adună norii în regiunile nordice, nord-estice şi parţial prin centru şi o să ningă slab. Vântul va sufla mai tare pe crestele montane, dar se va înteţi şi în restul țării, iar maximele pleacă de la 4 grade în depresiuni şi în Bucovina şi vor ajunge până la 14 grade în Oltenia şi în Muntenia.

Vremea în fiecare regiune

 

 

În Dobrogea şi în Bărăgan, găsim vreme frumoasă, cer senin şi s-ar putea să fie un pic de ceaţă la începutul zilei. Vântul va fi activ, iar temperaturile cresc faţă de ieri.

Se încălzeşte şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Nu sunt anunţate ploi. Norii vor fi rari pe timpul zilei, iar după prânz se ating cel mult 11 grade.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În nordul Moldovei şi în Bucovina, norii se înmulţesc treptat spre seară, iar la noapte va ninge cam peste tot. Temperaturile mai cresc puţin şi se opresc pe la 10 grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem soare în prima parte a zilei, dar mai târziu se înnorează şi în noaptea următoare va ninge în zona Carpaţilor Orientali şi izolat în Maramureş. Maximele termice cresc uşor şi ajung până la 8 grade.

În vestul țării cerul va fi curat, nu sunt anunţate precipitaţii şi vântul va fi mai activ. Temperaturile continuă să crească, iar la amiază vor fi 10 grade.

Vremea se încălzeşte şi în zona Transilvaniei, însă luni dimineaţă este foarte frig şi în depresiuni este ger. Se arată soarele peste tot, însă mai spre seară se strâng norii, iar la noapte va ninge slab în zonele de munte şi, tot la noapte, în depresiuni revine gerul.

În sud-vestul ţării, aşteptam soare şi atmosferă plăcută. Tendinţa de încălzire se păstrează şi aici, iar maximele ajung până la 14 grade.

În tinuturille sudice, astăzi nu prea zărim norii şi o să avem o zi frumoasă cu mult soare şi temperaturi mai ridicate decât ieri.

Vremea în București

 

 

 

În Bucureşti avem vreme frumoasă, cu cer senin, şi se încălzeşte uşor. După prânz se vor înregistra 11...12 grade Celsius şi vântul va fi activ.

Vremea la munte

 

 

În zonele de munte, vremea se menţine rece dimineaţa şi noaptea, iar la altitudini mari va fi ger. Pe parcursul zilei, vom avea soare, dar spre seară se adună norii şi va ninge slab în Carpaţii Orientali. Vântul va avea intensificări pe creste, iar temperaturile din staţiuni cresc uşor.

Vremea în următoarele zile

 

 

Luni, predomină vremea frumoasă şi se încălzeşte, mai ales în jumătatea de sud a ţării. Spre seară, se mai aduna norii în regiunile nordice, nord-estice şi parţial prin centru şi o să ningă slab.

Marți, temperaturile ajung la normal, iar norii se înmulţesc treptat. În jumătatea sudică, aşteptăm lapoviţă şi ninsoare, o să plouă în sudul extrem, iar în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge.

Miercuri, vremea devine rece pentru luna martie, în majoritate zonelor. În sudul, centrul şi estul tării vor fi înnorări şi precipitaţii: ninsori şi lapoviţă în Moldova şi prin estul Transilvaniei, iar în regiunile sudice vor fi precipitaţii sub toate formele.

Joi, vremea se îmbunează, dar temperaturile se vor situa sub normalul perioadei. Cerul va fi variabil, dar mai apar şi precipitaţii slabe în prima parte a zilei, în sud-vest, în nord-est şi în zonele înalte.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică și caniculă, valabile în mai mult de jumătate din ţară.

Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută
Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută

Astăzi apar mai multe reprize cu ploi zgomotoase, la munte, în vest, centru și local în celelalte zone. Ploile pot să lase în urmă cantități de apă de peste 30...40 l/mp.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.  

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.