Vremea 5 iulie 2019. Caniculă şi vijelii cu grindină, în mare parte din ţară

×
Codul embed a fost copiat

Vineri avem o zi destul de însorită, câteva reprize de ploaie prin sud şi pe la munte şi o amiază călduroasă în zonele de câmpie.

 

 

Astăzi mai vin câteva serii de averse tot în ţinuturile sudice şi la munte. Vor fi şi fenomene electrice, condiţii de grindină, iar vântul se va înteţi pe timpul ploilor. În rest avem soare, timp frumos şi o amiază călduroasă în zonele de câmpie. Maximele vor fi de la 25 de grade în depresiuni, până la 33 de grade în vestul Olteniei.


Vremea în fiecare regiune a ţării


Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici vor fi înnorări şi averse dar apare şi soarele pe parcursul zilei. Maximele termice, se opresc pe la 30 de grade Celsius.

Citește și
Bacalaureat 2019
Vremea 3 iulie 2019. Cât de cald va fi în ziua Bacalaureatului la matematică şi istorie
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei doar izolat mai pot să vină câteva ploi. Atmosferă va fi plăcută iar temperaturile ajung şi aici pe la 30 de grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, soarele apare peste tot şi doar la munte o să plouă sporadic. Se încălzeşte uşor însă temperaturile vor fi normale pentru dată din calendar.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, prindem vreme frumoasă fără ploi şi maxime de până la 30 de grade Celsius.

În vestul ţării, cerul va fi mai mult senin şi doar pe la munte vin câţiva stropi de ploaie. Temperaturile cresc cu 3-4 grade faţă de ziua trecută.

În ţinuturile centrale, atmosferă va fi agreabilă dar în zonele de munte vin averse, cu descărcări electrice, vânt nervos şi s-ar putea să cadă grindină. Temperaturile ajung la 30 de grade în vestul provinciei şi la 26 de grade în partea estică.

În sud-vestul ţării, se anunţă vreme schimbătoare şi câteva averse pe parcursul zilei. Se încălzeşte uşor şi la amiază vor fi 33 de grade în vestul Olteniei.

În ţinuturile sudice, astăzi mai cresc temperaturile dar vor fi normale pentru luna iunie. Mai apar câteva ploi zgomotoase şi vântul se va înteţi în timpul ploilor.

În Bucureşti, astăzi prindem vreme schimbătoare, cu un pic de vânt, ploi trecătoare şi o maximă în jur de 28 de grade.

La munte, atmosferă va fi plăcută în prima parte a zilei, dar mai târziu prin Meridionali apar ploi locale, destul de zgomotoase.

Pentru cei aflaţi pe litoral, veştile sunt foarte bune. Va fi vreme frumoasă pe toată durata festivalului Neversea. Astăzi vom avea nori puţini, o briză activa şi temperaturi plăcute.


Vremea în următoarele 3 zile


Mâine prindem vreme frumoasă, deşi pe la munte, iar seara şi prin nord-vest, mai apar ceva nori de ploaie. Temperaturile mai sălta un pic. Duminică se face şi mai cald, iar în sud şi sud-est va fi canicula. Creşte şi instabilitatea, iar la deal, la munte, în vest, nord şi centru se aşteaptă ploi torenţiale, vijelii, căderi de grindină şi cantităţi mari de apă într-un timp foarte scurt. Luni căldura se domoleşte, dar vin alte serii de averse în zonele de deal şi munte, local şi în restul ţării. Se menţin condiţiile de grindină şi se mai pot strânge cantităţi însemnate de apă.

În Bucureşti, sâmbătă norii se risipesc şi se încălzeşte din nou. Maximă ajunge la 32 de grade. Duminică aerul se încinge şi mai tare şi vom avea o amiază caniculară, cu disconfort termic major. Luni căldura se domoleşte, dar se-aduna norii şi cresc şansele de averse.

La munte, mâine se mai răcoreşte puţin; domina vremea frumoasă, deşi spre seară s-ar putea să mai vină o aversă - două. Duminică instabilitatea cuprinde aproape toată zona montană şi se anunţă ploi torenţiale, căderi de grindină şi vijelii. Iar luni temperaturile scad uşor; vin alte serii de averse şi se menţin condiţiile de grindină.


Veşti foarte bune pentru cei aflaţi pe litoral. Va fi vreme frumoasă pe toată durata festivalului. Mâine avem atmosfera însorită, un vânt mai insistent după-amiaza şi cel mult 29 de grade prin staţiuni. Duminică prindem încă o zi caldă şi frumoasă dar vântul mai are unele porniri. Iar luni norii se înmulţesc şi pot aduce câteva reprize de ploaie. În tot acest interval apa mării va avea în jur de 24...25 de grade.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Neversea debutează cu o vreme schimbătoare. Ce anunţă meteorologii pentru weekend
Neversea debutează cu o vreme schimbătoare. Ce anunţă meteorologii pentru weekend

Joi, căldura se domoleşte şi în ţinuturile sudice, pe unde mai vin câteva ploi. O să plouă şi pe la munte şi prin nord-vest, dar în general se anunţă vreme frumoasă, cu maxime de la 25 până la 33 de grade în Oltenia.

Vremea 3 iulie 2019. Cât de cald va fi în ziua Bacalaureatului la matematică şi istorie
Vremea 3 iulie 2019. Cât de cald va fi în ziua Bacalaureatului la matematică şi istorie

Astăzi avem soare în prima parte a zilei, apoi se întorc aversele. Vor uda mai întâi vestul şi nordul ţării, la amiază o să plouă şi prin est, centru la deal şi la munte iar spre seară ploile ajung în sud şi sud-est.

Canicula a colorat harta țării în roșu și a făcut primele victime. 44 de grade, resimțite la Herculane
Canicula a colorat harta țării în roșu și a făcut primele victime. 44 de grade, resimțite la Herculane

La amiază, cea mai mare temperatura resimțită era la Herculane: 44 de grade. Aerul a fost atât de fierbinte încât i-a doborât pe cei cu afecțiuni medicale, care nu au rămas la umbră.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.