Vreme deosebit de rece în toată ţara. Temperaturile scad la 0 grade pe timpul nopții

Toamna
Shutterstock

Meteorologii anunţă că vremea se va menţine deosebit de rece în toată ţara, iar în depresiuni şi în dealuri subcarpatice din sud temperaturile vor coborî, în timpul nopţii, până la 0-3 grade, existând condiţii pentru producerea brumei.

La munte, în special la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări, în special în est, sud-est şi în extremitate de sud-vest.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de miercuri, de la ora 10:00, până joi, la aceeaşi oră

"În intervalul menţionat la munte, în general la altitudini mai mari de 1.700 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali (10...15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă. Vremea se va menţine deosebit de rece în toată ţara, iar în timpul nopţii în depresiunile intramontane şi în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0...3 grade, favorizând izolat producerea brumei", a arătat sursa citată.

Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice şi în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40...50 km/h, iarîn zona montană înaltă, de peste 60 km/h.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Joi şi vineri, vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius
Vremea azi, 2 iunie. Zonele din România în care temperaturi ajung la 33 de grade Celsius

Vremea rămâne caldă. Temperaturile trec de 30 de grade în sudul și în estul României și ajung pe la 34 de grade în Muntenia.  

Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate
Vremea azi, 1 iunie. Vara începe cu o zi cu soare și temperaturi ridicate

Prima zi de iunie ne aduce vreme caldă, chiar foarte caldă în sudul și în estul Românei.

Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Temperaturi peste cele obişnuite în luna iunie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, pe tot parcursul lunii iunie, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.