Vreme bizară în România. Caniculă, ploi abundente, furtuni și grindină- toate în aceeași zi

×
Codul embed a fost copiat

Luni se face foarte cald pe la câmpie, iar în sudul Munteniei și în Bărăgan aerul devine greu de respirat. La munte, în centru, în est și în sud-est o să plouă destul de mult.

Maximele se încadrează între 24...25 de grade în depresiuni și 35 de grade în sud-estul țării.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde rămânem cu vremea călduroasă: în Bărăgan, maximele ajung la 33 de grade și vom resimți disconfortul termic accentuat. După-amiaza se înnorează și vin câteva serii de averse cu tunete și fulgere, iar în zona Dobrogei se pot strânge peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim tot atmosferă instabilă. Mai ales în a doua parte a zilei vor fi perioade cu ploi destul de abundente. Temperaturile mai scad puțin față de ieri, dar va fi, în continuare, foarte cald: se vor înregistra 32 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina aversele apar tot după-amiaza. S-ar putea să cadă și grindină, iar vântul se întețește în timpul ploilor. Nu lipsesc perioadele însorite, iar maximele, în scădere față de ziua trecută, se opresc la 30 de grade.

Citește și
ploi ploaie vremea umbrela
Vremea azi, 1 iulie. Mai multe regiuni ale țării, vizate de avertisment de grindină și de ploi torențiale
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș se mai îndreaptă vremea. Avem soare în cea mai mare parte a zilei, dar e posibil să vină și o ploaie de scurtă durată, mai pe seară. Temperaturile se mențin la valori similare cu cele de ieri.

În ținuturile vestice urmează o zi frumoasă și se încălzește simțitor. E posibil să se-adune și câțiva nori de ploaie după orele prânzului, iar maximele ating pragul de 30 de grade.

În Transilvania rămânem cu atmosferă instabilă. Aversele apar după-amiaza și, în intervale scurte de timp, pot aduce peste 25 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi și tunete și fulgere, izolat o să cadă grindină, iar temperaturile urcă până la 30 de grade, pe la Alba Iula.

În Oltenia, în zonele mai joase domină atmosfera însorită. Se încălzește și maximele ajung la 32 de grade. În regiunile deluroase s-ar putea să se adune câțiva nori de ploaie, iar la munte vin averse destul de serioase.

În sudul țării, după-amiaza o să plouă destul de mult în zonele mai înalte. În rest, găsim soare și vreme bună. În sudul Munteniei se vor înregistra 32 de grade la umbră și căldura devine sufocantă din cauza stresului termic ridicat.

Vremea în București

În București, în a doua parte a zilei vor fi ceva condiții de ploaie, dar în ansamblu avem soare și vreme bună. Se face mai cald: la amiază vor fi 32 de grade, iar peste noapte temperatura nu coboară sub 20 de grade.

Marți continuă să se încălzească și crește disconfortul termic. Temperatura urcă până la 34 de grade. După prânz se adună norii, însă nu prea sunt semne de ploaie.

Ziua de miercuri ne-aduce o amiază caniculară, cu 36 de grade la umbră. Domină atmosfera însorită, iar căldura devine sufocantă din cauza stresului termic foarte pronunțat.

Și joi va fi foarte cald și maxima ajunge la 34, poate chiar 35 de grade. Avem soare în cea mai mare parte a zilei, dar spre seară se înnorează și cresc șansele de ploaie.

Vremea la munte

În zona montană instabilitatea persistă. După-amiaza norii se înmulțesc și apar alte averse, cu tunete și fulgere. Vor fi și căderi de grindină, iar izolat se pot strânge peste 15...25 de litri de apă pe metru pătrat.

Marți, aceeași situație: se adună norii, iar în a doua parte a zilei mai vin câteva reprize de ploi consistente. Izolat, se pot acumula cantități mari de apă. Temperaturile din stațiuni cresc ușor.

Miercuri vin alte averse abundente, vor fi și fenomene electrice și se pot forma vijelii. Cantitățile de apă pot depăși 40 de litri pe metru pătrat. În masivele vestice se mai răcorește puțin.

Joi o să plouă pe arii extinse, în toată zona montană. În intervale scurte de timp se pot acumula cantități însemnate de apă, iar temperaturile scad ușor în majoritatea masivelor.

Vremea la mare

Atmosfera se menține instabilă și pe litoral. După prânz vor fi ceva înnorări și o să vină câteva ploi zgomotoase. Maximele ating 27 de grade pe plajă și 24 de grade în apa mării.

Marți se îndreaptă vremea și se anunță o zi excelentă pentru plajă: domină atmosfera însorită, briza va fi activă, iar temperaturile urcă până la 28 de grade.

Miercuri se încălzește și termometrele vor indica 30 de grade, la orele amiezii. Avem cer senin în cea mai mare parte a zilei, iar vântul are intensificări trecătoare.

Joi se face foarte cald și maximele ating 32 de grade. După-amiază se adună câțiva nori de ploaie, dar până atunci avem vreme frumoasă. În tot acest interval, apa mării are în jur de 24 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea azi, 2 iulie. Averse, ploi cu grindină și vijelii. Instabilitatea cuprinde majoritatea regiunilor din țară
Vremea azi, 2 iulie. Averse, ploi cu grindină și vijelii. Instabilitatea cuprinde majoritatea regiunilor din țară

Duminică instabilitatea cuprinde majoritatea regiunilor. Vor fi perioade cu averse abundente, căderi de grindina și vijelii.  

Vremea azi, 1 iulie. Mai multe regiuni ale țării, vizate de avertisment de grindină și de ploi torențiale
Vremea azi, 1 iulie. Mai multe regiuni ale țării, vizate de avertisment de grindină și de ploi torențiale

Sâmbătă se încălzește. Avem o zi însorită, dar pe seară și la noapte, în vest, în sud și în centru vin mai multe reprize de ploi torențiale.  

Vremea azi, 29 iunie. Temperaturi rămân sub normal în majoritatea zonelor
Vremea azi, 29 iunie. Temperaturi rămân sub normal în majoritatea zonelor

Vremea se mai încălzeşte joi, însă temperaturi rămân sub normal în majoritatea zonelor. Mai vin ceve ploi la munte, în nord şi în centru. 

Vremea azi, 28 iunie. Ploile se extind în jumătatea sud-estică, dar o să plouă trecător şi în celelalte zone
Vremea azi, 28 iunie. Ploile se extind în jumătatea sud-estică, dar o să plouă trecător şi în celelalte zone

Miercuri, ploile se extind în jumătatea sud-estică, dar o să plouă trecător şi în celelalte zone. Se mai pot strânge 25 de litri de apă pe metru pătrat şi vor fi condiţii de grindină.

Vremea azi, 27 iunie. Temperaturile cresc, iar după-amiază se anunță ploi
Vremea azi, 27 iunie. Temperaturile cresc, iar după-amiază se anunță ploi

Vremea se încălzeşte marți, iar după-amiaza apar alte ploi zgomotoase, destul de consistente, în nord, nord-vest, în centru şi la munte. Maximele pornesc de la 25 de grade în depresiuni şi ajung la 31-32 de grade în sud şi în sud-est.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.