Prognoză specială pentru București. Când încep ninsorile

ninsori

Meteorologii prognozează pentru Bucureşti, în următoarele trei zile, o vreme în general rece şi precipitaţii slabe sub formă de ninsoare, lapoviţă şi trecător ploaie, începând din dimineaţa zilei de duminică.

Conform prognozei de specialitate, publicată sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul 4 ianuarie, ora 17:00 - 6 ianuarie, ora 8:00, cerul va fi mai mult noros, iar începând cu dimineaţa zilei de duminică, 5 ianuarie, se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, lapoviţă şi trecător ploaie.

De asemenea, vor fi condiţii de producere a poleiului, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu viteze la rafală de cel mult 25 - 30 km/h.

Valorile termice se vor apropia de normalul perioadei. Astfel, de la o minimă de cel mult zero grade se va ajunge la o temperatură maximă de 3 - 4 grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de luni, 6 ianuarie, între orele 8:00 - 22:00, vântul se va intensifica şi va atinge viteze la rafală, în general, de 45 - 55 km/h, amplificând senzaţia de rece.

Citește și
Avertizare ANM de vreme severă
Avertizare de vreme severă imediată. ANM anunță cod galben în mai multe județe
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cerul va deveni variabil, iar temperatura va creşte de la -3 grade, dimineaţa, spre valori în jurul a 3 grade, în cursul după-amiezii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Avertizare de vreme rea. Zonele în care vântul poate atinge 100 de km/h
Avertizare de vreme rea. Zonele în care vântul poate atinge 100 de km/h

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineață, atenţionări nowcasting de vânt puternic și ceaţă valabile pentru mai multe județe.

Avertizare de vreme severă imediată. ANM anunță cod galben în mai multe județe
Avertizare de vreme severă imediată. ANM anunță cod galben în mai multe județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri seară, atenţionări nowcasting de ceaţă pentru cinci judeţe.

S-au ridicat de la masa de Revelion ca să îşi facă selfie cu marea. Faleza, plină de oameni
S-au ridicat de la masa de Revelion ca să îşi facă selfie cu marea. Faleza, plină de oameni

Pentru că iubesc marea în orice anotimp, sau pentru că în această perioadă este o destinaţie ceva mai ieftină, există şi categoria celor care au dat o fugă pe litoral.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.