Primăvara a venit deja. În martie, meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât ar fi normal

×
Codul embed a fost copiat

Parte bună este că sunt șanse mari să spunem, cât de curând, adio, iarnă! Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât ar fi normal în ultima săptămâna a anotimpului rece.

Și potrivit specialiștilor, în luna lui Mărțișor va fi neașteptat, de cald peste tot, în țară. Vin, însă, și ploi abundente.

Potrivit ANM, am traversat o iarnă blândă în majoritatea regiunilor cu scurte perioade de ger la munte. Deși mai sunt 9 zile până pe 1 martie, primăvara a venit deja, spun meteorologii.

Potrivit acestora, săptămâna viitoare ne vom bucura de temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal iar în vestul țării se vor înregistra 4 grade peste mediile perioadei. La orele prânzului maximele vor fi cuprinse între 8 și 19 grade Celsius iar puținele ninsori care vor mai cădea se vor transforma în ploi.

Vreme caldă va fi și de Mărțișor. Primăvară începe cu o abatere termică de două grade în jumătatea de vest a țării dar nu sunt semne de instabilitate.
Va fi plăcut și de Ziua femeii mai ales în Moldova și Oltenia. În vest este posibil să plouă.

Citește și
vremea, prognoza meteo, primavara
Când vine primăvara în toată țara. Anunțul meteorologilor privind vremea în luna martie
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Penultima săptămână din Martie rămâne una cu vreme blândă, doar că vor cădea cantități mari de apă, cu excepția litoralului.

Climatologii nu văd cu ochi bun încălzirea și atenționează că diferențele mari de temperatură pot să vină la pachet cu episoade de instabilitate severă, în special vijelii, iar dacă abaterea termică se păstrează s-ar putea să avem și anul acesta cel mai timpuriu cod galben de caniculă emis de meteorologi.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum va fi vremea în weekend la munte, în București și în țară. De la cod portocaliu de ninsori, la temperaturi de primăvară
Cum va fi vremea în weekend la munte, în București și în țară. De la cod portocaliu de ninsori, la temperaturi de primăvară

În weekendul 18-20 februarie 2023, meteorologii anunță temperaturi de primăvară în mai multe zone din țară, în timp ce în alte zone va fi în vigoare un cod portocaliu de ninsori și viscol.  

Când vine primăvara în toată țara. Anunțul meteorologilor privind vremea în luna martie
Când vine primăvara în toată țara. Anunțul meteorologilor privind vremea în luna martie

Potrivit estimărilor meteorologilor, vom avea vreme de primăvară în cea mai mare parte a țării și vom avea parte și de precipitații excedentare în a doua parte a prognozei.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă