Munca fermierilor, distrusă în doar 20 de minute de o grindină teribilă. "Va fi ca după război!"

×
Codul embed a fost copiat

O furtună de doar 20 de minute însoţită de o grindină puternică a distrus 1.000 de hectare de culturi din Brăila. Fenomenul meteo a fost atât de violent, încât câmpurile arătau ca în mijlocul iernii.

Recoltele au fost acoperite cu un strat de gheaţă de aproape 10 centimetri. La 24 de ore de la nenorocire, oamenii au ieşit pe câmp cu tractoarele, pentru că altfel nu se mai poate merge.

Cerul s-a înnegrit în zona localităţii Urleasca din judeţul Brăila, iar bucăţi mari de gheaţă au început să cadă cu putere. Maşinile prinse pe câmp au fost ciuruite, iar recoltele parcă au fost treierate. În doar 20 de minute, câmpurile arătau că după o ninsoare.

Peste 1.000 hectare de culturi au fost distruse, anunţă autorităţile locale.

Fermierii din zona recunosc că nu s-au mai confruntat cu un asemenea fenomen meteo. Zona a fost luni sub o avertizare de vreme rea care anunţa vijelii puternice.

Citește și
Caldura
Prognoza pe trei zile în București. Vreme instabilă şi temperaturi de până la 32 de grade în Bucureşti
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Valentin, fermier: "Estimez pagubă la 20 de miliarde, 2 milioane de lei noi. Sunt 230 de hectare calamitate doar la noi. Nu ne aşteptăm la o pomană de la stat, dar cerem să fim sprijniți, să ni se amâne ratele la bănci pentru că nu vom avea din ce să le plătim. Va fi ca după război!"

Prefectura din Brăila urmează să evalueze pagubele produse de furtună. Cei mai mulţi fermieri nu aveau asigurare pentru culturi.

Meteorologii au explicat că grindină a fost provocată după ce temperatura a scăzut brusc de la 30 de grade la 18. Bucățile de gheață formate la 10.000 metri altitudine n-au mai apucat să se topească, spun specialiștii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Vremea se încălzește semnificativ. Zonele în care se întorc ploile
Vremea se încălzește semnificativ. Zonele în care se întorc ploile

Prognoza meteo 21 iulie 2020. Marți vremea se mai încălzește, va fi timp frumos în majoritatea zonelor, însă prin nord și prin centru, reapar aversele și se pot strânge chiar și 35 litri de apă pe metru pătrat. Maximele vor fi de la 24 la 33 de grade.

Prognoza pe trei zile în București. Vreme instabilă şi temperaturi de până la 32 de grade în Bucureşti
Prognoza pe trei zile în București. Vreme instabilă şi temperaturi de până la 32 de grade în Bucureşti

Vremea prognozată de meteorologi în Bucureşti va fi instabilă pe parcursul următoarelor trei zile, iar valorile termice vor oscila între 27 şi 32 de grade Celsius.

Vremea azi, 20 iulie. Atmosferă instabilă și ploi consistente în mare parte a țării
Vremea azi, 20 iulie. Atmosferă instabilă și ploi consistente în mare parte a țării

Luni, avem atmosferă instabilă și ploi destul de consistente în nord, centru, în ținuturile estice și la munte.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.