Minus 15,1 grade Celsius la Miercurea Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară

vremea - ger

În judeţul Harghita a fost ger în noaptea de marţi spre miercuri, cea mai scăzută temperatură de până acum a acestui sezon fiind consemnată la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a arătat minus 15,1 grade Celsius.

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteo Regional Sibiu, Adrian Paşol, a declarat, pentru Agerpres, că şi în alte zone ale judeţului Harghita au fost temperaturi scăzute, respectiv minus 14,6 grade Celsius la Joseni, minus 13,3 grade Celsius la staţia montană Bucin, unde stratul de zăpadă este de 11 centimetri, minus 11,9 grade Celsius la Topliţa şi minus 6,2 grade Celsius la Odorheiu Secuiesc.

Potrivit lui Paşol, această scădere a temperaturilor este cauzată de un cumul de factori, respectiv o masă de aer rece, pe un fond de cer senin, un câmp anticiclonic ridicat şi stratul de zăpadă, care a amplificat radiaţia nocturnă.

Adrian Paşol a precizat că în următoarele două nopţi este posibil ca temperaturile în Harghita să ajungă şi la minus 20 grade Celsius.

Harta valorilor minime de temperatură din ţară, de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, arată că, exceptând zonele de munte, la Miercurea Ciuc s-a înregistrat cea mai scăzută valoare la nivel naţional.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita a fost de minus 33 de grade Celsius şi s-a înregistrat la Miercurea Ciuc în anul 1998.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vremea devine geroasă. Temperaturile vor coborî până la -7 grade
Vremea devine geroasă. Temperaturile vor coborî până la -7 grade

Soarele se arată peste tot, dar rămânem cu vremea rece şi vom avea maxime de la - 4 grade în depresiuni, la cel mult 6 grade prin sudul ţării.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.