A nins în mai multe zone din țară, cu doar câteva zile înainte de venirea verii

×
Codul embed a fost copiat

Mai este puțin și vine vara, calendaristic măcar, însă peisajul pare mai degrabă de iarnă, în multe zone din țară. S-a răcit brusc, iar la munte a nins.

În Parâng, un echipaj de salvatori montani s-a trezit în mijlocul fulgerelor.

În Munții Parâng, salvamontiștii au fost chemați de urgență să ajute un bărbat de 62 de ani, care s-a accidentat la schi. I-a surprins o ninsoare însoțită de fulgere, așa că intervenția a fost extrem de dificilă. La un moment dat, au fost nevoiți să închidă telefoanele mobile și stațiile de emisie-recepție pentru a elimina riscul de a fi trăsniți.

Fenomenele extreme au lovit și județul Cluj. În zona Turda-Câmpia Turzii, ploaia torențială a început brusc și în scurt timp a început să cadă grindină. După mai puțin de jumătate de oră, peisajul arăta ca unul de iarnă, cu mașini și străzi acoperite cu un strat alb de gheață. În același timp, la cote mai înalte, în Băișoara, a nins pentru mai multe ore. La fel și în Bistrița, unde în câteva secunde grindina s-a adunat într-un strat gros de un centimetru.

Grindina a lovit și la Anina, în Caraș Severin

Citește și
Vremea
Vremea în iunie. Ce se întâmplă în perioada 25 mai - 7 iunie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Meteorolgii spun că vor urmă zile cu vreme mult mai rece decât în mod obișnuit, dar și precipitații.

Silvia Barbu, director Meteo Banat Crișana: „În perioada asta, vremea este sub maximele normale, astfel că vom avea maximum 20 de grade, cu instabilități termice. Limita normală este de 24 de grade, așadar observăm o răcire, așa că vom avea parte, până la începutul săptămânii viitoare, de vânt, ploi, instabilitate și grindină”.

Și pe Transalpina a nins zdravăn, deși acum trei zile șoseaua a fost redeschisă circulației. E drept, drumarii curățaseră doar drumul. Pe margine existau, încă, zone cu nămeți. Temperaturile au coborât la limita înghețului încă din timpul zilei, iar ploile care au căzut la baza muntelui s-au transformat în ninsori de la cota 2000 în sus.

Prognozele meteo indică în continuare precipitații abundente în zonă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Schimbare semnificativă a vremii. Zonele în care vor fi ploi și grindină
Schimbare semnificativă a vremii. Zonele în care vor fi ploi și grindină

Prognoza meteo 26 mai 2020. Marți, aversele apar peste tot și, local, se pot aduna 30 de l/mp. Maximele termice, cam de luna aprilie, vor fi de la 15 la 21 de grade.

Vremea în iunie. Ce se întâmplă în perioada 25 mai - 7 iunie
Vremea în iunie. Ce se întâmplă în perioada 25 mai - 7 iunie

Următoarele două săptămâni vor fi caracterizate de o vreme cu alternanţe termice, precum şi de perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza publicată luni de ANM, valabilă pentru perioada 25 mai - 7 iunie

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.