Zi superbă de toamnă la munte. Aglomerație la Poiana Brașov cu părinți și copii

×
Codul embed a fost copiat

La munte a fost o zi superbă de toamnă, spre bucuria copiilor care și-au petrecut vacanța cu părinții la aer curat. 

Luni, când se vor întoarce la școală, au ce le povești colegilor, pentru că au avut o săptămână plină și cu zăpadă și cu soare.

În aceste condiții, copiii au vrut să se distreze cât mai mult. Un centru de echitație din Poiana Brașov s-a aglomerat, culmea, spre sfârșitul programului.

Dacă la începutul săptămânii au fost temperaturi de vară, au urmat două zile de iarnă cu zăpadă. La rugămințile copiilor, părinții au lungit cât au putut ultima zi de vacanță la munte.

Turist: ”Sunt chiar foarte bine venite vacanțele mai dese, pentru că avem prilejul să fim în familie mai mult și să profităm de timpul liber pe care îl avem.”

Citește și
Cancer mamar
Descoperirea unei femei după ce și-a făcut o poză cu o cameră cu termoviziune
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cei cu program flexibil și-au prelungit vacanța.

A fost o săptămână bună și pentru parcurile de distracție și restaurantele de pe Valea Prahovei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Impresia unor australience care au ajuns pe Transfăgărășan. Drumul se închide de luni
Impresia unor australience care au ajuns pe Transfăgărășan. Drumul se închide de luni

Cel mai frumos drum din lume, cum a fost numit „Transfăgărașanul", mai poate fi străbătut la volan doar duminică, deorece luni se va închide circulaţiei pentru perioada de iarnă.

Descoperirea unei femei după ce și-a făcut o poză cu o cameră cu termoviziune
Descoperirea unei femei după ce și-a făcut o poză cu o cameră cu termoviziune

O vizită la o atracţie turistică din Scoţia i-a salvat viaţa unei femei. Cu ajutorul unei camere cu termoviziune a observat o pată ciudată pe piept.

Târgul de Crăciun a salvat turismul pe timp de iarnă. Prețul unui pachet de 2 nopți
Târgul de Crăciun a salvat turismul pe timp de iarnă. Prețul unui pachet de 2 nopți

Prima zăpadă serioasă din sezon ne aminteşte tuturor că sărbătorile nu sunt chiar departe.

Peştera din Thailanda în care au rămas blocați 12 copii va fi deschisă publicului
Peştera din Thailanda în care au rămas blocați 12 copii va fi deschisă publicului

Peştera Tham Luang din nordul Thailandei în care a rămas blocată în urma inundaţiilor o echipă de fotbal de juniori va fi deschisă oficial pentru turişti începând cu data de 1 noiembrie.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.