Top 20 cele mai frumoase destinații urbane din lume în 2023. Care au fost criteriile desemnării

Paris, Franța
Foto: Getty Images

Parisul a fost desemnat încă o dată cea mai atractivă destinație urbană din lume, potrivit unui raport anual realizat de compania globală de cercetare de piață Euromonitor International, citat de CNN.

Au fost dezvăluite cele mai bune destinații urbane din lume pentru 2023

Top 100 City Destinations Index 2023, realizat în parteneriat cu compania de date Lighthouse, a analizat principalele orașe din întreaga lume și le-a clasificat în funcție de criterii precum turismul, sustenabilitatea, performanța economică, sănătatea și siguranța.

Europa a dominat topul, cu șapte dintre primele 10 orașe și 63 de țări în primele 100. Singurele orașe non-europene din top 10 au fost Dubai, pe locul 2, Tokyo, pe locul 4 și New York, pe locul 8.

Citește și
trafic
Apropierea Crăciunului sufocă traficul în marile orașe. Unde își vor petrece românii sărbătorile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Madrid a ocupat locul al treilea, în timp ce Amsterdam, Berlin și Roma s-au situat pe locurile 5, 6 și, respectiv, 7. Barcelona și apoi Londra au completat top 10.

Asia a avut avantaj în top 20, deoarece Singapore (11), Seul (14), Osaka (16) și Hong Kong (17) se regăsesc pe listă.

Raportul atribuie succesul Europei „urbanizării rapide și adoptării pe scară largă a tehnologiei". Călătorii doresc acum internet de mare viteză, opțiuni flexibile de rezervare și spații pentru lucrul la distanță. 

„Îmbunătățirea sustenabilității, a rețelelor de transport și a impactului social sunt câteva dintre obiectivele cheie pe care orașele le adoptă astăzi pentru a crește competitivitatea, pentru a-și îmbunătăți oferta turistică și pentru a oferi o călătorie fără întreruperi clienților”, a declarat Euromonitor International.

Tokyo a intrat pentru prima dată în top 10, ceea ce, potrivit raportului, se datorează îmbunătățirii infrastructurii turistice, relaxării reglementărilor legate de Covid-19 și slăbirii yenului - care oferă vizitatorilor internaționali un raport calitate-preț foarte bun.

Istanbul a avut cei mai mulți vizitatori străini în 2023

În top 100 au existat patru nou-veniți, care se pot lăuda cu performanțe turistice îmbunătățite în acest an: Washington DC, pe locul 48, Montreal, pe locul 68, Santiago, pe locul 88 și Vilnius, pe locul 92.

Istanbulul s-a situat în fruntea listei în ceea ce privește numărul de sosiri internaționale în 2023, urmat de Londra și apoi de Dubai.

Orașele cu cea mai mare creștere de la an la an au fost Hong Kong (2.495%) și Bangkok (142%), datorită faptului că au fost printre ultimele care s-au redeschis după pandemia Covid-19.

Cu toate acestea, creșterea numărului de vizitatori poate fi și o problemă, având un mpact negativ asupra comunităților locale și a mediului.  

„Unele destinații impun restricții, impozitări abrupte sau reducerea capacității hoteliere pentru a ajuta la limitarea afluxului de turiști și la conservarea patrimoniului cultural, în timp ce altele adoptă strategii de dispersie care promovează destinații alternative sau în afara traseelor turistice”, a spus Nadejda Popova, manager senior la Euromonitor International.

Ea a prezis că majorarea costului vieții, fluctuația inflației și volatilitatea geopolitică vor fi cele mai mari obstacole în ceea ce privește creșterea turismului în 2024 și 2025. Consumatorii vor căuta propuneri de călătorie la un raport calitate-preț și mulți vor alege vacanțe care sunt puțin mai aproape de casă.

Top 20 orașe

1. Paris, Franța
2. Dubai, Emiratele Arabe Unite
3. Madrid, Spania
4. Tokyo, Japonia
5. Amsterdam, Țările de Jos
6. Berlin, Germania
7. Roma, Italia
8. New York, Statele Unite ale Americii
9. Barcelona, Spania
10. Londra, Regatul Unit
11. Singapore
12. Munchen, Germania
13. Milano, Italia
14. Seul, Coreea de Sud
15. Dublin, Irlanda
16. Osaka, Japonia
17. Hong Kong
18. Viena, Austria
19. Los Angeles, Statele Unite ale Americii
20. Lisabona, Portugalia

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sarajevo, în fruntea celor mai poluate orașe din lume. Câte persoane mor anual din cauza noxelor din atmosferă
Sarajevo, în fruntea celor mai poluate orașe din lume. Câte persoane mor anual din cauza noxelor din atmosferă

Capitala Bosniei a fost învăluită într-un nor de smog, o ceață densă amestecată cu multe noxe.

Apropierea Crăciunului sufocă traficul în marile orașe. Unde își vor petrece românii sărbătorile
Apropierea Crăciunului sufocă traficul în marile orașe. Unde își vor petrece românii sărbătorile

Pe măsură ce se apropie Crăciunul, marile orașe sunt tot mai aglomerate, cu șosele pline, șoferi nervoși și magazine asaltate de clienți. Majoritatea sunt mai atenți la prețuri, pentru că, în ciuda scumpirilor, vor să cumpere cadouri pentru cei dragi.  

Potop devastator în Australia. Avioanele de pe un aeroport au fost inundate, iar crocodilii au ajuns în orașe. VIDEO
Potop devastator în Australia. Avioanele de pe un aeroport au fost inundate, iar crocodilii au ajuns în orașe. VIDEO

Peste 200 de persoane au fost evacuate în cursul nopţii de duminică spre luni în nord-estul Australiei, după ce inundaţiile puternice au tăiat drumurile şi au împins crocodilii spre oraşe, notează AFP.

Oraşul care a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii în 2028. Primar: „Este o onoare imensă”
Oraşul care a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii în 2028. Primar: „Este o onoare imensă”

Oraşul francez Bourges (centrul Franţei) va deveni Capitală Europeană a Culturii în 2028, a anunţat miercuri Rossella Tarantino, preşedinta juriului însărcinat cu alegerea între cele patru oraşe franceze în cursă, scrie AFP.

Mii de ieșeani au luat cu asalt patinoarul din Iași. Căzăturile au fost cel mai folosit element ”artistic”: ”Așa se învață!”
Mii de ieșeani au luat cu asalt patinoarul din Iași. Căzăturile au fost cel mai folosit element ”artistic”: ”Așa se învață!”

Distracția de sezon în orașe este, incontestabil, patinajul. La Iași, de exemplu, duminică seară părea că toată urbea s-a mutat pe patinoar.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.