Timișorenii s-au relaxat în vacanța de 1 Mai la pescuit. Cât plătesc turiștii

×
Codul embed a fost copiat

Are baltă pește, dar şi clienţi dornici să îi prindă şi să stea măcar câteva ore în natura la aer curat.

Pe unii i-am întâlnit în Maramureş sau în Cluj unde şi-au luat cu ei în vacanţă pe lângă familii şi undițele.  Iar răbdarea este cheia succesului la pescuit. La fel şi momeala potrivit. De pe margine, cei mici au încercat să fure meserie.

Oamenii mărturisesc că au vrut să scape de larma de acasă şi să se bucure în tihnă de plimbările cu barca.

Bărbat: "Am jucat cărţi, remy, am plecat din aglomeraţia din Timişoara să ne relaxăm aici. Stăm până în 5 mai să ne relaxăm în continuare."

Bărbat: "Am ciocnit toate ouăle care au mai rămas, tot drobul şi am venit să ne relaxăm. E un loc superb! O să facem baie imediat!"

Citește și
turism aventura
Investiții mari cu bani europeni în turismul de aventură: "Am văzut potenţialul mare”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

După excesul de drob cei mai mulţi au schimbat meniul.

La fel stau lucrurile şi în Maramureș.

Bărbat: ”Un pic de slănină, un pic de cârnaţi, ce a mai rămas de la Paşti."

Femeie: "E linişte, te relaxezi, te rupi de cotidoanul zilei, chiar e plăcut."

Radu Ardelean, pescar „O zi plăcută de pescuit între prieteni."

Pentru o noapte de cazare, plus pescuitul inclus, turiştii plătesc peste 150 de lei de persoană.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
"Ne-am săturat de mici". Unde au mers turiştii ca să evite aglomeraţia de 1 Mai

Sute de turiști din toată țara, care au ales de 1 Mai să descopere cetatea Albă Carolina, s-au bucurat de o călătorie în timp.

Investiții mari cu bani europeni în turismul de aventură:
Investiții mari cu bani europeni în turismul de aventură: "Am văzut potenţialul mare”

Foarte mulţi turist pasionaţi de sporturi extreme caută aventura în zone pitorești. Dacă plouă, cu atât mai bine. Se plimbă cu mașini speciale pe cărări de munte ori admiră peisajul de sus, din paramotor.

Experiment în Vama Veche, de 1 Mai. Cât cheltuie un turist într-o singură oră
Experiment în Vama Veche, de 1 Mai. Cât cheltuie un turist într-o singură oră

Prețuri mari și note de plată pe măsură sunt și în Vama Veche. Mulți turiști se plâng că acum, aici e mai scump decât în Mamaia. Însă indiferent de cât costă, distracția e la cote înalte în stațiunea din sudul litoralului românesc.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.