Reacția unor români stabiliți de 30 de ani în Germania după o vizită în Delta Dunării

×
Codul embed a fost copiat

Cum vremea nu a fost teribilă, vineri, pe litoral, cei mai inspiraţi dintre turişti au mers o zi în Delta Dunării sau la cramele din judeţul Constanța.

Sunt călătorii de cel mult 12 ore, iar oamenii descoperă şi alte destinaţii pe lângă plajă şi mare. Potrivit agenţilor de turism, românii s-au obişnuit cu astfel de excursii din concediile petrecute în străinătate.

O excursie costă 200 de lei pentru o zi, iar turiştii pot  descoperi şi câteva trasee în Dobrogea care includ degustări la crame, vizite la cetăţi şi plimbări în Delta Dunării.

Ghid: "Părăsim Constanța spre Babadag, vizităm cetatea Enisala, este un peisaj extraordinar acolo, apoi la Jurilovca, unde ne aşteaptă o masă de peşte şi ne îmbarcăm către Gura Portiţei."

Prima oprire a fost la cetatea Enisala din judeţul Tulcea, unul dintre monumentele de arhitectură militară de pe teritoriul României, ridicat în Evul Mediu, peste o veche aşezare ce datează încă din neolitic.

Citește și
turisti in carute
Locul din România unde turiştii au voie să intre doar în căruţe. "Sunt zone superbe"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fortificaţia a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIV-lea pentru supravegherea traficului navelor aflate pe Dunăre. În faţă, lacurile Razim şi Babadag îşi unduiesc apele ca nişte solzi strălucitori.

Tânără: "Peisaj perfect, îmi place foarte mult, nu am fost în zona asta. Este frumos pentru că totul este pe o colină poţi să vezi de aici totul."

Pentru a le oferi o nouă porţie de energie turiştilor, următoarea oprire a fost la o cherhanaua din Jurilovca.

Turistă: "Este autentic, peştele a fost foarte bun, ce aş mai putea adăuga decât că într-adevăr se respectă tradiţia reţetei tradiţionale."

Reporter: "De cât timp nu aţi mai gustat un asemenea borş?"

Turistă: "De peste patru ani cred."

Monica Munteanu, administrator restaurant: "Un borş tradiţional după o reţetă locală de borş lipovenesc. Este făcut din mai multe tipuri de pește: crap, ştiucă şi alt peşte."

Reporter: "Vreţi să ne arătaţi?"

Monica Munteanu: "Da, sigur, acesta este un somn."

Reporter: "De acrit cu ce se acreşte?"

Monica Munteanu: "De regulă cu oţet."

Călătoria minunată a continuat apoi până la Gura Portiţei. Valentin şi Liana sunt stabiliţi de 30 de ani în Germania, iar acum au venit să descopere din nou locurile natale.

Valentin și Liana: "Este impresionantă această plajă sălbatică şi de cealaltă parte Delta, e ceva fermecător. Este o atmosferă unică în Europa, cu siguranţă."

Turistă: "Sunt pentru prima dată la Gura Portiţei şi mă bucur din suflet. Un peisaj mirific, îmi place enorm!"

Turistă: "Super locaţie şi ținând cont şi de timp e perfect, este izolat faţă de ce găsim astăzi pe litoral."

Agenţiile de turism organizează zilnic astfel de excursii, iar amatorii sunt preluaţi chiar din fața hotelurilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident naval în Delta Dunării. Cinci turiști și-au încheiat vacanța la spital
Accident naval în Delta Dunării. Cinci turiști și-au încheiat vacanța la spital

Grav accident, în Delta Dunării. Două bărci cu turiști s-au izbit violent, marți aseară, în zona Murighiol.

Locul din România unde turiştii au voie să intre doar în căruţe.
Locul din România unde turiştii au voie să intre doar în căruţe. "Sunt zone superbe"

Autorităţile impun reguli stricte pentru vizitarea Pădurii Letea. Practic, au închis aproape jumătate din suprafaţa acesteia şi au inaugurat 3 trasee pentru turiştii care vor să admire zona,

Panică în aer în momentul în care motorul unui avion pierde o piesă metalică. VIDEO
Panică în aer în momentul în care motorul unui avion pierde o piesă metalică. VIDEO

Pasagerii unui zbor Delta Air Lines au privit cu groază cum avionul a pierdut o piesă din motor, în aer. Speriați, au început să se roage și să trimită mesaje de adio familiilor, așteptându-se la o tragedie. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.