Obiceiul adoptat de mulți turiști români pe litoral, ca să cheltuie mai puțin. „Mai ieftin cu mult”

×
Codul embed a fost copiat

Deși avem un an mai slab pe litoral decât în 2021, hotelurile de 2 și 3 stele, cu prețuri reduse, mai salvează încă turismul estival. Oamenii sunt atrași de prețurile ceva mai mici, care pornesc de la 200 de lei pe noapte.

Pline sunt și pensiunile, dar, în cele mai multe locuri, familiile preferă să prepare mesele acasă, chiar și de două ori pe zi. Iar peste tot, turiștii sunt mult mai atenți la buget. În timp ce la restaurante sunt doar câteva mese ocupate, la autoserviri se stă, în permanență, la coadă.

În sudul litoralului, pensiunile nu duc, totuși, lipsă de turiști. Pentru a-și permite, însă, vacanța, mulți au decis ca în acest an să gătească la gazdă. Lidia și Gabriel sunt din București, iar grătarul din curte a fost unul dintre motivele pentru care au ales să stea la o pensiune de două stele din Eforie.

Lidia, turistă: „Putem face un grătărel, ou, supică, avem și aragaz, cuptor cu microunde, unde putem face ceva, cafeaua, la fel."

Într-unul dintre cei mai slabi ani pe litoralul românesc, și proprietarii de pensiuni fac orice pentru a-și atrage turiștii.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mihai Gherase, administrator pensiune 2 stele: „Încercăm să venim cu facilități, mai ales pentru a-și putea pregăti singuri mâncarea. Asta înseamnă pensiune. Vin împreună familii, vor să facă gratare, să se bucure de piscină, vor să gătească un mic dejun pentru copii."

Pline sunt și hotelurile de două și trei stele de pe litoral, cu prețuri comparabile cu cele de la pensiuni.

Și aici mulți renunță, în acest an, chiar și la micul dejun, iar în cameră își improvizează bucătăria: nu lipsesc roșiile, pâinea, telemeaua, tocătorul, cafeaua, ibricul și lada frigorifică.

Carolina Beteringhe, administrator hotel 2 stele Costinești: „În această perioadă, o camera cu doua locuri la etaj, cu vedere la mare, 350 lei pe noapte. La 3 locuri, 320 de lei pe noapte camera, la patru locuri 400 lei camera."

Andrei Țigănuș, administrator complex hotelier: „Se resimte în buzunarul oamenilor criza economică și atunci, poate, s-au orientat spre hotelurile de o categorie mai mică."

Iar criza din buzunar se resimte și pe terasele restaurantelor. La mese, în multe locuri, cam bate vântul, însă autoservirile sunt pline.

La autoservirea de vis-a-vis abia dacă ai loc să te strecori printre scaune. Cât pentru a rezerva o masă nici nu mai încape vorbă. Patronii de restaurante spun că ei încasează într-o zi aceeași sumă pe care autoservirile o fac într-o singură oră.

- E mai bine la autoservire decât la restaurant?
- Daaa, vedem ce mâncăm, vedem ce pregătește.
- Cât v-a costat masa?
- În jur de 150 lei.
- La restaurant cât ați fi plătit?
- Cam dublu, dacă nu și mai mult.

- Mai ieftin cu mult!
- Cât ai plătit?
- 50 de lei.

Oficial, potrivit Institutului Național de Statistică, la mare sunt 853 de unități de cazare.

Neoficial, agențiile de turism susțin că există peste 250.000 de locuri de cazare pe întreg litoralul.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Veste proastă pentru turiștii din Grecia. Un important obiectiv turistic a fost închis
Veste proastă pentru turiștii din Grecia. Un important obiectiv turistic a fost închis

Acropola din Atena, cel mai vizitat sit din Grecia, va rămâne închisă publicului miercuri, în cea mai călduroasă parte a zilei, din cauza valului de căldură care afectează în prezent ţara, a anunţat miercuri Ministerul Culturii.

Locul din Europa în care o locuință costă trei euro. Cum arată casele scoase la vânzare de Primărie | FOTO
Locul din Europa în care o locuință costă trei euro. Cum arată casele scoase la vânzare de Primărie | FOTO

În ultimii ani autoritățile italiene au făcut tot posibilul să repopuleze unele orașe aflate în declin demografic.  

Stațiunile montane se reinventează, din cauza iernilor calde și lipsite de zăpadă. Spre ce s-au orientat antreprenorii
Stațiunile montane se reinventează, din cauza iernilor calde și lipsite de zăpadă. Spre ce s-au orientat antreprenorii

Stațiunile montane se transformă, în încercarea de a rămâne atractive.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.