Descoperire importantă privind Covid-19. Cât timp rămâne de fapt virusul în organism

Bătrânul bolnav cronic din Suceava, infectat cu coronavirus se simte bine și va fi externat

Pacienţii cu noul coronavirus păstrează agentul patogen în tractul respirator până la 37 de zile, potrivit unui nou studiu care afirmă că oamenii rămân infectaţi mai multe săptămâni de când au contactat virusul, scrie Bloomberg.

Medicii din China au detectat că ARN-ul a rămas în probele recoltate timp de 20 de zile, în medie, după infectare, au scris ei într-un articol publicat în revista de medicină Lancet.

În prezent, perioada recomandată de izolare după expunere este de 14 zile pentru a evita răspândirea virusului. Însă, dacă oamenii continuă să transmită virusul mult timp după ce simptomele le-au dispărut, s-ar putea ca ei să continue să răspândească patogenul şi după perioada de carantină, scrie News.ro.

Prin comparaţie, doar o treime dintre pacienţii contaminaţi cu SARS au mai fost purtători în tractul respirator de agent patogen timp de patru săptămâni, conform cercetătorilor chinezi.

Ei au analizat dosarele şi testele de laborator de la 191 de pacienţi trataţi de Covid 19 în spitalele din Jinyintan şi Wuhan, inclusiv de la 54 de pacienţi care au murit din cauza infecţiei.

Citește și
Românii au golit rafturile farmaciilor. Ce medicamente au cumpărat
Românii au golit rafturile farmaciilor. Ce medicamente au cumpărat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Noul coronavirus s-a răspândit în 118 ţări şi a infectat aproape 125.000 de persoane de la apariţia sa în Wuhan, China, la sfârşitul anului trecut, determinând autorităţile să ia măsuri drastice.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
LIVE UPDATE. 59 de cazuri de infectare cu coronavirus, confirmate în România
LIVE UPDATE. 59 de cazuri de infectare cu coronavirus, confirmate în România

În vreme ce vorbim oficial despre o pandemie globală de coronavirus, iar Italia ia măsuri drastice și va avea deschise doar farmaciile și supermarketurile, în România statisticile legate de numărul de oameni infectaţi se modifică de la o oră la alta.

Românii au golit rafturile farmaciilor. Ce medicamente au cumpărat
Românii au golit rafturile farmaciilor. Ce medicamente au cumpărat

De teamă sau ca măsură de prevenție, mulți au golit și rafturile farmaciilor de produse sanitare și de pastile, în caz de răceală sau gripă.

Măsuri în magazine pentru a reduce riscurile. Hârtia igienică, primul produs epuizat
Măsuri în magazine pentru a reduce riscurile. Hârtia igienică, primul produs epuizat

În ultimele zile, magazinele au fost prima țintă a românilor, şi în felul acesta, clienţii s-au înmulţit cu o treime.

Numărul persoanelor decedate în Italia din cauza coronavirusului a depășit 1.000
Numărul persoanelor decedate în Italia din cauza coronavirusului a depășit 1.000

Situația din Italia continuă să se agraveze și să se transforme în ceva înspăimântător. Într-o singură zi, bilanțul deceselor provocate de coronavirus a crescut cu aproape 200. În total sunt 1.016 morți.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.