Cele mai noi invenţii româneşti: mini-submarin inteligent, bragă bio şi beton din sticlă

×
Codul embed a fost copiat

Cei mai importanți inventatori din România și Republica Moldova își prezintă lucrările la Galați, în perioada 16-18 octombrie.

Fie că vorbim despre produse inovatoare din industia alimentară, din construcții sau chiar din domeniul apărării, toate sunt brevetate și așteaptă să schimbe în bine viitorul.

Organizatorii de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați spun că vor încerca să îi ajute să se întâlnească cu investitorii, astfel ca munca lor să fie pusă și în practică.

Încă de la intrarea în târg, atrage atenția un tip de beton, produs din sticlă reciclată. La nivel mondial, doar un sfert din ambalajele de sticlă sunt refolosite, iar găsirea unor noi întrebuințări este binevenită.

Alexandru Lescai, firma de construcții din Tulcea: „Granule de sticlă produse dintr-un procedeu de implozie a ambalajelor de sticlă sau a sticlei în general. Este mult mai rezistent. A obținut teste foarte bune atât la rezistență, cât și la comfortul termic.”

Citește și
George Haber
iLikeIT. Cine este românul care a inventat DVD-ul, iar acum e celebru în Silicon Valley
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Producătorii din Tulcea spun că au început deja să vândă aceste cărămizi, iar prețul este sub cel al materialelor convenționale.

La fel de convins de succesul invenției sale este un producător de braga bio, iar drumul către rețeta perfectă nu a fost deloc ușor.

Cristian Gheorghiu: „Mai pune puțin grâu, mai pune puțin porumb, mai pune puțin mei, mai aruncă din ăla... Am aruncat câteva tone. Nu de braga, de o licoare care ieșea, până când am aflat timpii de fierbere. Folosesc bobul de cereală întreg, nu e nicio făină, nu e prelucrat deloc și din culturi bio. Îndulcit cu miere de albine, o băutură sănătoasă.”

Și industria apărării este bine reprezentată. Este vorba de un mini-submarin inteligent, conceput în țara noastră.

Sublocotenent Anamaria Covaci, Academia Forțelor Terestre, Sibiu: „Este destinat pentru identificarea și distrugerea munițiilor neexplodate de pe fundul cursurilor de apă. A fost testat într-un bazin de doi metri și a răspuns cu succes.”

O premieră absolută o reprezintă și un motor construit integral cu ajutorul unei imprimante 3D.

Valentin Stamate, Universitatea Transilvania, Brașov: „Este primul motor termic în doi timpi printat 3D din pulberi metalice. Este un motor funcțional de 10 centimetri cubi.”

Prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, organizator: „157 de participanți înscriși. În spatele cercetărilor, a brevetelor sunt mult mai mulți cercetători. Înseamnă 26 de instituții participante, nouă universități din România, 3 universități din Republica Moldova, 4 institute de cercetare din România și 3 din Republica Moldova."

În cadrul Salonului Ugal Invent vor avea loc joi prezentări ale specialiștilor de la Laserul de la Măgurele, alături de cercetători din domeniul medicinei nucleare.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Aplicația care îi ajută pe nevăzători să recunoască culorile: „M-am luptat cu prejudecăți”
Aplicația care îi ajută pe nevăzători să recunoască culorile: „M-am luptat cu prejudecăți”

Triumf pentru un pictor din Cluj la Târgul Internaţional de Invenţii de la Geneva 2019. A câştigat o medalie de aur, graţie unei invenţii pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

iLikeIT. Cine este românul care a inventat DVD-ul, iar acum e celebru în Silicon Valley
iLikeIT. Cine este românul care a inventat DVD-ul, iar acum e celebru în Silicon Valley

Românul s-a născut… înainte de toate descurcăreț.

Clujenii, uimiți cu preparatele ciudate de la un târg de invenții culinare
Clujenii, uimiți cu preparatele ciudate de la un târg de invenții culinare

Când vrei să impresionezi papilele gustative, te limitează doar imaginaţia. O demonstrează zilele acestea un târg de profil din Cluj.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.