Astronomii au descoperit un super-Pământ. Planeta ar putea fi locuibilă

planeta
Foto: NASA / Captură Video

O planetă cu o rază cu 55% mai mare decât cea a Pământului a fost descoperită de sonda spațială TESS de la NASA, scrie IFL Science.

 

Planeta TOI-715b se află la 137 de ani lumină, iar temperatura sa ar trebui să fie potrivită pentru a se putea trăi pe ea, ceea ce stârnește curiozitatea astronomilor de la NASA.

TOI-715 nu este foarte bine poziționată pentru observații, dar este totuși mai aproape decât majoritatea stelelor studiate. De asemenea, aceasta ar avea și o posibilă însoțitoare numită TOI-715c care se remarcă într-un mod deosebit prin dimensiune, dar şi prin poziția pe care o ocupă în sistemul solar.

„TOI-715b este de aproximativ 1,5 ori mai mare decât Pământul și orbitează în zona locuibilă din jurul stelei sale părinte”, a declarat Georgina Dransfield și colegii de la Universitatea din Birmingham, potrivit sci.news.com.

Planeta potențială TOI-715c este considerată a fi cu doar 7% mai lată decât Pământul. Orbita sa ar fi de 25,6 zile, plasând-o aproape de marginea exterioară a zonei locuibile optimiste, oarecum echivalentă cu Marte.

Citește și
asteroid
NASA: Un asteroid de mărimea unui zgârie-nori va trece vineri pe lângă planeta noastră
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Dacă oricare dintre cele două planete este potrivită pentru viață, a existat suficient timp pentru ca viața să evolueze - există multe incertitudini cu privire la vârsta lui TOI-715b, dar cea mai bună estimare este de 6,6 miliarde de ani. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Horoscop săptămâna 5 - 11 februarie 2024. Urmează etape noi pe toate planurile cu Mercur și Luna Nouă în Vărsător
Horoscop săptămâna 5 - 11 februarie 2024. Urmează etape noi pe toate planurile cu Mercur și Luna Nouă în Vărsător

Mercur, planeta comunicării, intră în zodia Vărsător, pe 5 februarie. Luna Nouă din zodia Vărsător, din 10 februarie, anunță etape noi pe toate planurile.

NASA: Un asteroid de mărimea unui zgârie-nori va trece vineri pe lângă planeta noastră
NASA: Un asteroid de mărimea unui zgârie-nori va trece vineri pe lângă planeta noastră

Un asteroid de mărimea unui zgârie-nori va trece vineri la o distanță de 2,7 km de Pământ. Specialiștii spun că nu ar trebui să ne fie teamă, deoarece nu există nicio șansă să ne lovească.

 

Horoscop cu Cristina Demetrescu. Zodia care va avea parte de schimbări pe termen lung. Este o perioadă prosperă
Horoscop cu Cristina Demetrescu. Zodia care va avea parte de schimbări pe termen lung. Este o perioadă prosperă

Planetele sunt în armonie. Este o perioadă destul de bună pentru majoritatea nativilor. N-avem nicio planetă retrogradă.

 

După o misiune istorică, NASA îşi ia adio de la elicopterul său de pe Marte. Ingenuity s-a defectat
După o misiune istorică, NASA îşi ia adio de la elicopterul său de pe Marte. Ingenuity s-a defectat

După aproape trei ani pe Marte, micul elicopter Ingenuity nu va mai survola Planeta Roşie, din cauza unei probleme apărute în timpul celui de-al 72-lea zbor al său, a anunţat joi NASA, scrie AFP.

Venus, planeta iubirii, în Capricorn de pe 23 ianuarie 2024. Zodiile care descoperă devotamentul, onestitatea, loialitatea
Venus, planeta iubirii, în Capricorn de pe 23 ianuarie 2024. Zodiile care descoperă devotamentul, onestitatea, loialitatea

Venus, planeta iubirii și a banilor, traversează zodia Capricorn între 23 ianuarie și 16 februarie. Urmează o perioadă în care vom căuta fericirea, armonia și echilibrul în relațiile afective, dar și iubirea pe termen lung.  

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.