„Sper că vei fi fericit.” Luis Rubiales şi Gerard Pique, implicaţi într-un caz de comisioane secrete

Luis Rubiales şi Gerard Pique
Getty

Cotidianul El Mundo susţine că fostul preşedinte ale Federaţiei Spaniole de Fotbal, Luis Rubiales, i-a plătit fostului fundaş al Barcelonei, Gerard Pique, suma de 24 de milioane de euro în 2019.

Rubiales i-ar fi dăruit această sumă în semn de mulțumire pentru rolul de negociator, prin intermediul companiei sale Kosmos, în relocarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită, citează news.ro.

Această sumă enormă, pe care cei doi bărbaţi au ţinut-o secretă faţă de Barça, ar fi de trei ori mai mare decât cele 8 milioane de euro promise clubului catalan pentru a accepta să joace în Orientul Mijlociu.

„Sper că vei fi fericit să garantezi între 6,8 şi 8 milioane pentru clubul tău", i-a scris patronul fotbalului spaniol în mesaje private lui Oscar Grau, directorul executiv al blaugrana la acea vreme.

Grau a răspuns, potrivit El Mundo: „Aş dori să vă felicit pentru schimbarea formatului (din 2019 se organizează un mini-turneu cu semifinale şi o finală în cadrul Supercupei), deoarece este bun pentru promovarea fotbalului spaniol, pentru difuzarea acestuia şi, în plus, benefic pentru cluburile participante".

Citește și
Lionel Scaloni
Lionel Scaloni:„Este păcat că se vorbeşte mai mult despre cazul Rubiales decât despre triumful Spaniei”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Luis Rubiales va fi audiat vineri în cazul sărutului forţat cu Jenni Hermoso
Luis Rubiales va fi audiat vineri în cazul sărutului forţat cu Jenni Hermoso

Fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, Luis Rubiales, va fi audiat vineri, de un judecător de instrucţie "în calitate de acuzat" în cazul de "agresiune sexuală" contra jucătoarei Jenni Hermoso, a anunţat procuratora spaniolă.

 

Lionel Scaloni:„Este păcat că se vorbeşte mai mult despre cazul Rubiales decât despre triumful Spaniei”
Lionel Scaloni:„Este păcat că se vorbeşte mai mult despre cazul Rubiales decât despre triumful Spaniei”

Lionel Scaloni, selecţionerul Argentinei, campioana mondială en-titre la masculin, şi-a exprimat regretul că se vorbeşte mai mult despre cazul Luis Rubiales decât despre faptul că Spania a câştigat titlul suprem la fotbal feminin.

„Nu a violat-o, a fost doar un sărut prietenesc”. Regizorul Woody Allen îl apără pe Luis Rubiales
„Nu a violat-o, a fost doar un sărut prietenesc”. Regizorul Woody Allen îl apără pe Luis Rubiales

Regizorul american Woody Allen a minimalizat luni, într-un interviu acordat cotidianului spaniol El Mundo, gestul lui Luis Rubiales, care a sărutat-o pe jucătoarea Jennifer Hermoso la decernarea Cupei Mondiale feminine la fotbal.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.