CFR Cluj a câștigat împotriva Universității Craiova și este campioană a României al treilea an la rând

×
Codul embed a fost copiat

CFR Cluj a obţinut al treilea său titlu consecutiv de campioană a României al fotbal, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-1 (1-1).

Partida, disputată luni seara pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, a fost ca o finală, după o decizie a Comitetului Executiv al FRF. Dacă după două reprize era egalitate, s-ar fi trecut la prelungiri şi eventual la lovituri de departajare.

CFR şi-a trecut în palmares al şaselea său titlu de campioană, 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012, 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020.

Universitatea a ratat şansa unui titlu după o pauză de 29 de ani. Universitatea a pierdut în faţa formaţiei CFR Cluj la Craiova şi o Supercupă a României (0-1), în 2018.

Universitatea Craiova - CFR Cluj, LIVE TEXT

 

Citește și
FCSB
FCSB a câștigat Cupa României. A învins-o cu 1-0 pe Sepsi Sfântu Gheorghe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Minutul 90: Final de meci! CFR Cluj este oficial noua campioană a României.

Minutul 77: GOL CFR! Ciprian Deac înscrie din penalty.

Minutul 56: GOL CFR!  Kevin Boli profită de o greșeală de marcaj a craiovenilor și o duce pe campioană în avantaj, după o lovitură de cap din 6 metri.

Minutul 54: Chipciu a tras de la 20 de metri, dar Pigliacelli a reținut fără mari probleme.

Minutul 46: Începe repriza a doua. 

Minutul 45: Pauză.

Minutul 44: Ocazie importantă pentru Craiova. Bărbuț trage din centru careului, dar Vinicius scoate din fața porții.

Minutul 39: Craiova este din nou aproape de gol. Nistor a luat o acțiune pe cont propriu, l-a depășit pe Camora și a șutat cu exteriorul, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

Minutul 36: GOL CFR! Vinicius a egalat după un corner executat bine de Cipiran Deac.

Minutul 12: Ocazie importanta a Craiovei. Mihăilă a avut o șansă bună, dar a tras peste poartă.

Minutul 9: GOL Craiova! Dan Nistor preia mingea pe piept și șutează frumos de la 23 de metri.

Minutul 1: A început meciul.

UPDATE. Zeci de fani s-au strâns în faţa stadionului Ion Oblemenco, unde Universitatea Craiova va juca "finala" campionatului cu CFR Cluj, transmite News.ro.

Deoarece accesul spectatorilor pe stadion este interzis, fanii s-au strâns în număr mare în faţa arenei.

Universitatea Craiova - CFR Cluj, echipele de start

 

U Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Cosic, Acka, Văteljelu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Bărbuț, Koljic, Mihăilă

Rezerve: Popescu, Mitran, Bălașa, Ivanov, Qaka, Ivan, Vangenin, Baiaram, Nițu

CFR Cluj: Arlauskis – Burcă, Vincius, Boli, Camora – Itu, Bordeianu, Deac – Omrani, Rondon, Joca

Rezerve: Rus, Cestor, Ciobotariu, Hoban, Luis Aurelio, Chipciu, Pereira, Petrlia, Costache

Universitatea Craiova - CFR Cluj, meciul ce decide campioana

 

"Meciul Universitatea Craiova - CFR Cluj va desemna reprezentanta României în Liga Campionilor. Întrucât 3 august este data-limită impusă de UEFA pentru anunţarea reprezentantelor fiecărei ţări în cupele europene, membrii Comitetului Executiv au decis în unanimitate ca reprezentanta României în Liga Campionilor să fie stabilită în urma unui meci decisiv. Astfel, partida dintre primele două clasate în play-off-ul Ligii 1, Universitatea Craiova - CFR Cluj, programată în această seară, începând cu ora 20:30, va avea o câştigătoare. În caz de egalitate după 90 de minute, se vor disputa două reprize de prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare", a transmis FRF.

Universitatea Craiova - CFR Cluj, "Finala campionatului" LIVE

 

Învingătoarea acestei partide va primi 3 puncte în clasament şi va reprezenta România în ediţia 2020-2021 a Ligii Campionilor.

În prezent, CFR Cluj ocupă prima poziţie a clasamentului, cu 46 de puncte, iar Universitatea Craiova locul al doilea, cu 44 de puncte, însă un meci mai puţin disputat.

Este vorba despre partida Astra - U Craiova din etapa a 9-a, meci amânat din cauza a cinci cazuri de COVID-19 la formaţia giurgiuveană.

Din cauza faptului că UEFA solicită FRF desemnarea campioanei ediţiei 2019-2020 la finalul zilei de 3 august , LPF nu mai are date disponibile pentru a programa partida de la Giurgiu.

Mesajul lui Burleanu, după decizia FRF 

 

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a subliniat că LPF nu a avut un scenariu stabilit pentru situaţia din această seară, subliniind că în Comitetul Executiv s-au luat în considerare cinci scenarii.

"Au fost mai multe scenarii, nu ne-am dorit să ajungem în această situaţie. Am făcut în repetate rânduri apel către LPF să se dezbată cum s-ar putea încheia campionatul. Am văzut că Liga nu a avut nicio decizie. Au fost cinci scenarii, am discutat cu reprezentanţii UEFA. Cel mai bun scenariu ar fi fost la UEFA să accepte ca meciul Astra-Caiova să se joace la 5-6 august. UEFA nu a fost de acord, aşa că a trebuit să discutăm alte scenarii. Iar campioana României va fi câştigătoarea din această seară, dacă e cazul în prelungiri sau la penaltiuri, acest scenariu fiind votat în unanimitate. Este varianta care produce cel mai mic nivel de nedreptate şi ne expune celui mai mic risc şi pune mai presus decât orice meritul sportiv. Prima variantă a fost omologarea rezultatelor şi trimiterea către Comisia de Disciplină. Al doilea, îngheţarea clasamentului. Al treilea a fost de puncte per meci, luând în calcul toate meciurile disputate. A patra varianttă a fost de luncte per meci doar cu meciurile disputate în play-off", a declarat Burleanu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Portarul rus Ivan Zaborovsky, lovit de fulger își revine miraculos
Portarul rus Ivan Zaborovsky, lovit de fulger își revine miraculos

Portarul rus de fotbal Ivan Zaborovsky, în vârstă de 16 ani, și-a revenit deosebit de bine după ce a fost lovit de trăsnet în timpul unei sesiuni de antrenament de luna aceasta, notează CNN.

FCSB a câștigat Cupa României. A învins-o cu 1-0 pe Sepsi Sfântu Gheorghe
FCSB a câștigat Cupa României. A învins-o cu 1-0 pe Sepsi Sfântu Gheorghe

FCSB a cucerit Cupa României la fotbal, după ce a învins-o în finală pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'' din Ploieşti.

Premieră istorică în fotbalul mondial. Balonul de Aur nu se va mai acorda în acest an
Premieră istorică în fotbalul mondial. Balonul de Aur nu se va mai acorda în acest an

Balonul de Aur, cel mai important premiu al fotbalului mondial, nu va fi acordat în acest an, pentru prima oară de la înfiinţarea lui în 1956, din cauza pandemiei de coronavirus.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.