Un jucător algerian de doar 30 de ani a decedat în timpul unui meci de fotbal, după o lovitură la cap

fotbal
Twitter

Sofiane Loukar, jucătorul echipei de fotbal MC Saida, din liga secundă a campionatului Algeriei, a decedat la doar 30 de ani, în timpul unui meci disputat sâmbătă, după o lovitură la cap, informează agenţia EFE, conform Agerpres. 

Fundaşul şi căpitanul lui Mouloudia Club Saida, care înfrunta formaţia ASM Oran, a suferit un traumatism cranian şi s-a prăbuşit pe gazonul stadionului Habib Boukeul din Oran, în urma unui duel aerian pentru balon cu un adversar.

Incidentul a avut loc în minutul 26 al primei reprize a acestei partide, contând pentru etapa a 10-a a sezonului. După ce a primit îngrijiri medicale pentru traumatismul cranian, Sofiane Loukar a revenit pe teren, însă după zece minute fundaşul s-a prăbuşind din nou pe gazon, iar echipele medicale nu au reuşit să-i salveze viaţa, în ciuda eforturilor depuse.

Preşedintele Ligii profesioniste de fotbal din Algeria, Ali Malek, a fost şocat de această tragedie şi a transmis sincere condoleanţe familiei jucătorului decedat. Acesta a asigurat că în dosarul medical al lui Sofiane Loukar nu exista niciun element care să îi interzică practicarea fotbalului de performanţă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul

Ambasada Chinei în Spania a depus un protest la Real Madrid, un club de fotbal cu milioane de fani în China, după ce un blogger a fost supus unor remarci rasiste și sexiste în timpul unui interviu pe stradă, după câștigarea finalei Champions League.

 

România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare
România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare

Selecţionata României, campioana mondială en titre, a fost învinsă de Serbia cu scorul de 10-9, la loviturile de departajare, sâmbătă seara, în finala Campionatului European de minifotbal - EMF EURO 2024, de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina).

Iga Swiatek a câştigat pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros. GALERIE FOTO
Iga Swiatek a câştigat pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros. GALERIE FOTO

Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat, sâmbătă, pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă