Starea gimnastei care și-a dislocat ambii genunchi. Peste 2 luni urmează să se căsătorească

samantha cerio

Gimnasta Samantha Cerio, care și-a rupt ambele picioare, luni, în timpul unui exercițiu la sol, a fost operată.

Samantha, în vârstă de 22 de ani, și-a dislocat genunchii și a avut mai multe rupturi de ligamente. Peste două luni aceasta urmează să se căsătorească.

Antrenorul ei a transmis pe Twitter că tânăra este în stare bună.

”Sam este o luptătoare și este într-o dispoziție bună. Nu puteam avea un lider mai bun pentru echipă”, a scris accesta.

Citește și
Katelyn Ohashi - 3
Katelyn Ohashi, a doua notă de 10 la sol. Exercițiul ei a devenit viral. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De pe patul de spital, Samantha a transmis un mesaj pe contul de Instagram: "După 18 ani de gimnastică, a venit momentul să mă retrag. Acest sport m-a învăţat ce înseamnă munca, integritatea şi implicarea. Sunt mândră de tot ceea ce am realizat. Nu aşa mi-am dorit să mă retrag, însă de cele mai multe ori lucrurile nu se petrec aşa cum ne dorim noi."

 

Friday night was my final night as a gymnast. After 18 years I am hanging up my grips and leaving the chalk behind. I couldn’t be prouder of the person that gymnastics has made me to become. It’s taught me hard work, humility, integrity, and dedication, just to name a few. It’s given me challenges and road blocks that I would have never imagined that has tested who I am as a person. It may not have ended the way I had planned, but nothing ever goes as planned. Thank you Auburn family for giving me a home and a chance to continue doing the sport that will always be my first love. I am honored to have had the privilege to represent the navy and orange AU for the past 4 years with my team by my side. Thank you for letting me share my passion with you. Thank you for letting me be a part of something bigger than myself. War Eagle Always ????????

A post shared by Samantha Cerio (@sam_cerio) on

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Momentul în care o gimnastă îşi rupe ambele picioare în timpul exerciţiului la sol. FOTO & VIDEO
Momentul în care o gimnastă îşi rupe ambele picioare în timpul exerciţiului la sol. FOTO & VIDEO

O gimnastă din Statele Unite, Samantha Cerio, a speriat atât publicul, cât şi telespectatorii care urmăreau o competiţie regională de gimnastică. În timpul exerciţiului la sol, tânăra şi-a rupt ambele picioare.

Katelyn Ohashi, a doua notă de 10 la sol. Exercițiul ei a devenit viral. VIDEO
Katelyn Ohashi, a doua notă de 10 la sol. Exercițiul ei a devenit viral. VIDEO

Katelyn Ohashi, gimnasta americană care a curcerit internetul cu exercițiile ei la sol, a primit o nouă notă de 10, la două luni după o performanță asemănătoare. 

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.