Sorana Cîrstea s-a calificat în premieră în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells

Sorana Cîrstea
Getty

Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26, s-a calfiicat, luni, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells.

Ea a învins-o a, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-0, pe rusoaica Anna Kalinskaia, locul 90 WTA, prezentă pe tablul principal ca lucky loser.

Meciul dintre cele două jucătoare s-a disputat în condiţii dificile, într-o atmosferă sud-americană creată pe arena apropiată, numărul 5, de fanii argentinianului Diego Scwartzman, care juca împotriva finalndezului Emil Ruusuvuori. Varcarmul creat pe terenul 5 se suprapunea peste punctele jucate pe terenul 6. Ambele jucătoare s-au plâns de faptul că nu se pot concentra din cauza zgomotului.

Pentru că tot încerca să aştepte terminarea ovaţiilor de pe terenul vecin, Sorana Cîrstea s-a ales cu primul serviciu pierdut, la scorul de 5-5 şi minge de break. Românca s-a certat cu arbitrul de scaun din acest motiv, apoi cu antrenorul ei, Adrian Cruciat. Ea a reuşit să anuleze mingea de break, dar, nervoasă, a pierdut ulterior ghemul şi pe următoarele două.

Setul I a fost echilibrat până spre final. La 2-2, cele două sportive au făcut schimb de break-uri, dar finalul a fost afectat de ieşirea nervoasă a Soranei, care s-a înclinat, scor 5-7, după 62 de minute de joc.

Citește și
Novak Djokovic, șanse mici să joace la Australian Open în următorii 3 ani. Cum ar putea să fie prezent la Melbourne
Novak Djokovic s-a înscris la turneul de la Indian Wells din SUA. Pentru a participa trebuie să fie vaccinat complet
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Kalinskaia a început setul secund cu break, dar apoi, după o nouă ceartă cu Crivoi, Sorana Cîrstea a trecut în controlul meciului şi, cu o evoluţie foarte bună, de la 5-7, 0-1, a câştigat 12 ghemuri la rând, în condiţii speciale, totuşi.

Un moment important s-a petrecut la scorul de 4-1, când românca a reuşit greu să se desprindă la două break-uri avantaj, deşi adversara ei a comis şase duble greşeli. De altfel, ambele jucătoare au greşit destul de mult şi, în plus, jucătoarea rusă s-a accidentat la spate în setul secund şi a evoluat cât mai economic cu putinţă, lovind decisiv de fiecare dată pentru a scurta punctele.

În aceste condiţii, Cîrstea a egalat la seturi, 6-1, după o oră şi 44 de minute, apoi a făcut repede 3-0 în decisiv, scor la care rusoaica a cerut time out medical. Pauza şi asistenţa primită nu au ajutat-o pe sportiva din Rusia, care nu a mai pus niciun ghem pe tabelă, cedând cu 0-6, după două ore şi 21 de minute de la start.

Calificarea în optimi, obţinută pentru prima dată în carieră la Indian Wells de jucătoarea română de 31 de ani, este recompensată cu un premiu de 94.575 de dolari şi cu 120 de puncte WTA.

În faza următoare, Cîrstea ar putea da piept cu Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, care joacă, după ora 03.00, cu jucătoarea americană Cori Gauff, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ana Bogdan, gest emoționant după meciul cu ucraineanca Dayana Yastremska. Românca, lăudată de presa internațională
Ana Bogdan, gest emoționant după meciul cu ucraineanca Dayana Yastremska. Românca, lăudată de presa internațională

Gestul făcut de Ana Bogdan după meciul cu ucraineanca Dayana Yastremska, din optimile de finală ale tureneului de la Lyon, a impresionat o lume întreagă.

Novak Djokovic s-a înscris la turneul de la Indian Wells din SUA. Pentru a participa trebuie să fie vaccinat complet
Novak Djokovic s-a înscris la turneul de la Indian Wells din SUA. Pentru a participa trebuie să fie vaccinat complet

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a înscris la turneul de la Indian Wells (SUA), însă participarea sa va fi posibilă doar dacă va face dovada vaccinării împotriva Covid-19.

 

Novak Djokovici anunță că va vorbi despre ce i s-a întâmplat la Australia Open: Vă rog să aveţi răbdare
Novak Djokovici anunță că va vorbi despre ce i s-a întâmplat la Australia Open: Vă rog să aveţi răbdare

Tensiemnul Novak Djokovic, care va debuta în acest sezon la Dubai Open 500, din 21 februarie, a fost primit, joi, la Belgrad, de preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucic, informează publicația iberică Marca, citată de News.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.