Simona Halep a învins-o pe Magda Linette la Roland Garros. Cu cine va juca în turul III

Simona Halep
Getty

Simona Halep, numărul 3 WTA în acest moment, a învins-o joi seară pe poloneza Magda Linette locul 87 în clasamentul WTA), în turul secund de la Roland Garros.

Simona Halep, s-a calificat în runda a treia a turneului de Mare Şlem parizian, joi, după o victorie în trei seturi în faţa polonezei Magda Linette, cu 6-4, 5-7, 6-3.

Halep (27 ani), a treia favorită, a obţinut o victorie deloc facilă, după două ore şi 11 minute, în faţa unei jucătoare de aceeaşi vârstă, care se află pe locul 87 în lume.

Simona Halep, care a câştigat şi în primul tur tot după trei seturi, în dauna australiencei Ajla Tomljanovic, a primit o replică foarte curajoasă din partea polonezei, care a reuşit mingi de senzaţie în unele momente şi a luptat până la ultima picătură de energie.

Halep a început bine şi a condus cu 2-0, dar Linette a revenit şi a restabilit egalitatea, 2-2. Românca a revenit la cârma jocului şi s-a desprins la 5-2, dar nu a reuşit să tranşeze soarta setului, poloneza s-a apropiat la 5-4, iar Halep a încheiat cu 6-4.

Citește și
Simona Halep, Madrid 2019
Clasamentul WTA: Simona Halep, pe locul 3, la distanță mare de primul loc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În actul secund, Simona a făcut break la 1-1 şi s-a detaşat la 3-1, apoi a avut 4-2 şi 5-3, a ratat o minge de meci la 5-3 şi două la 5-4, pierzând incredibil cu 5-7, după patru ghemuri consecutive ale polonezei.

În decisiv, Halep a dominat clar jocul a avut 3-0 şi 5-1, dar a urmat un nou recul, Linette s-a apropiat la 5-3, dar campioana a încheiat conturile cu 6-3.

Halep a avut 4 aşi şi a comis 4 duble greşeli, în timp ce Linette a reuşit 2 aşi, făcând o singură dublă greşeală. Halep a fost mai bună la punctele cu primul serviciu, poloneza la al doilea, românca având un procentaj redus la mingile de break fructificate, doar 8 din 17 (47%). Linette a avut mai multe lovituri direct câştigătoare, 31-27, iar Halep a făcut mai multe erori neforţate, 44-42.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 143.000 euro şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe învingătoarea dintre sârboaica Aleksandra Krunic şi ucraineanca Lesia Ţurenko. Meciul s-a întrerupt din cauza întunericului, după două ore şi 25 de minute, la scorul de 6-6 în setul decisiv, după ce Krunic s-a impus cu 7-5 în primul act, iar Ţurenko a câştigat setul secund cu 7-5. Krunic a ratat o minge de meci la scorul de 6-5 în decisiv.

Simona Halep, s-a declarat ''încrezătoare'' după victoria dificilă câştigaă, marţi, în prima rundă a turneului de tenis de la Paris, al doilea de Mare Şlem al anului, relatează agenţiile internaţionale de presă. Halep s-a impus în faţa australiencei Ajla Tomljanovic cu 6-2, 3-6, 6-1,.

''M-am simţit foarte bine pentru primul tur şi sunt încrezătoare acum'', a spus Halep după partidă. ''A fost un meci mare... Nivelul a fost bun, nivelul la care a jucat ea (Tomljanovic) în setul al doilea a fost foarte înalt. A trebuit să mă concentrez mai mult pe mine pentru a afla ce să joc în setul al treilea pentru a câştiga'', a explicat Halep.

Simona Halep, care a câştigat anul trecut primul său titlu de Mare Şlem, din a patra încercare (a pierdut finalele din 2014 şi 2017 la Paris şi în 2018 la Australian Open), a afirmat că titlul cucerit la Openul Franţei a schimbat-o: ''Simt că am crescut în acest an de când am câştigat aici. Sunt un om diferit, un om mai bun, iar ce vine, vine ca un bonus''.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Simona Halep se califică în turul II la Roland Garros. Victorie grea cu Ajla Tomljanovic
Simona Halep se califică în turul II la Roland Garros. Victorie grea cu Ajla Tomljanovic

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, deţinătoarea titlului, a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic, cu 6-2, 3-6, 6-1, marţi, într-un meci din prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Clasamentul WTA: Simona Halep, pe locul 3, la distanță mare de primul loc
Clasamentul WTA: Simona Halep, pe locul 3, la distanță mare de primul loc

Jucătoarea Simona Halep, eliminată în turul doi la Roma, a coborât de pe locul 2 pe locul 3, cu 5.533 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Lider este în continuare japoneza Naomi Osaka, care are 6.486 de puncte.

Reacția Simonei Halep, după înfrângerea de la Roma. Sportiva a acuzat o durere la picior
Reacția Simonei Halep, după înfrângerea de la Roma. Sportiva a acuzat o durere la picior

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a precizat, joi, după înfrângerea din turul doi de la Roma, că a acuzat o durere la picior în timpul meciului cu Marketa Vondrousova.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.