Simona Halep face acuzații fără precedent. "A fost cel mai mare șoc când am văzut documentul din România"

simona halep
Getty

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a redus suspendarea Simonei Halep de la 4 ani la 9 luni.

La două zile distanță după ce a primit marea veste, dubla câștigătoare de Grand Slam a lansat acuzații la adresa laboratorului din București acreditat de WADA.

"Acum să povestesc cum am descoperit de unde vine treaba cu sângele. La Lausanne erau foarte multe ecrane în mijloc, direct în fața mea. Fratele meu era la două scaune de mine, avocații lângă mine. Apare documentul, iar fratele îmi spune că scrie în românește. Atunci am văzut steagul României și București. Nu înțelegeam cum e posibil ca eu să fiu suspendată 4 ani din cauza unui document venit din România.

Și acum am emoții. A fost cel mai mare șoc din viața mea, ca proba din București a fost făcută nerespectând regulamentul. Sângele meu a stat două ore și ceva la o temperatură greșită. Proba de sânge a venit oricum în valori normale. Tribunalul a fost surprins, mai ales că eram în același oraș, la câteva minute de laborator. Nu se poate întâmpla așa ceva la un nivel atât de înalt. Am fost dezamăgită și sunt foarte dezamăgită. Revenind la capitolul trădare, putem spune asta! De asta mă simțeam trădată. Nu cer să fiu favorizată niciodată, dar țin foarte mult să se respecte niște reguli. Să fiu testată așa cum trebuie. A fost dezamăgitor că nu s-a respectat acest lucru", a declarat, la Antena 3, Simona Halep, potrivit Sport.ro.

Ce spune Simona Halep despre Academia Mouratoglou

Sportiva din Constanța a mărturisit că a avut încredere totală în oamenii de la academia de tenis a lui Patrick Mouratoglou.

Citește și
halep
Simona Halep a anunțat primul turneu la care va participa după ce TAS i-a redus suspendarea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Când m-am dus la Academie am spus că voi crede total în oamenii cu care lucrez. Așa a fost mereu. Când îți angajezi oameni să lucreze cu tine nu trebuie să ai îndoieli. Așa s-a întâmplat și acum. Am discutat că trebuie să îmi schimb suplimentele pentru că aveau prea mult zahăr.

Când mi-au recomandat acest supliment am întrebat dacă sunt sigure și testate. Eu toată viața mea am fost stresată cu acest lucru. Niciodată nu m-am gândit că pot trece printr-o asemenea nedreptate. Când le-am luat din nou, am mai întrebat o dată. Mai mult nu puteam să fac. Poate ar fi trebuit, dar niciun sportiv nu merge singur la laborator", a afirmat "Super-Simo".

Întrebată dacă în cazul său a fost vorba despre "neglijență sau mână criminală", Super-Simo a oferit un răspuns categoric: "Neglijență din partea echipei pentru că nu au verificat, dar și o întâmplare, un ghinion. Nu avea ce să caute acea substanță în suplimentul respectiv. Din câte am înțeles, când se face acest produs, când se amestecă, e posibil să fi rămas ceva dinainte. Sunt convinsă că nu au făcut-o cu rea intenție. Toți cei de la Academie și-au asumat, au semnat niște formulare în care au recunoscut că este vina lor. Toată lumea a știut înaintea primului meu interogatoriu".

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cristian Tudor Popescu, prima reacție după ce Simona Halep a ajuns într-un platou TV: „Simona în politică?”
Cristian Tudor Popescu, prima reacție după ce Simona Halep a ajuns într-un platou TV: „Simona în politică?”

Cristian Tudor Popescu lansează ipoteza că Simona Halep ar vrea să intre în politică. Desigur, într-o nuanță ușor ironică, referindu-se la preferințelele ei media pentru „a-și celebra victoria”.

Simona Halep a anunțat primul turneu la care va participa după ce TAS i-a redus suspendarea
Simona Halep a anunțat primul turneu la care va participa după ce TAS i-a redus suspendarea

Simona Halep a luat prima decizie importantă după ce TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni.

 

Cine va fi noul antrenor al Simonei Halep. CTP:
Cine va fi noul antrenor al Simonei Halep. CTP: "E cel mai mare om de tenis pe care l-am văzut în viața mea"

Simona Halep s-a întors acasă, este optimistă, și gata să-și formeze o echipa nouă. Dupa 17 luni dificile, petrecute în afara turneelor de tenis, își pregătește revenirea.

Simona Halep s-a întors în țară după ce TAS i-a redus pedeapsa. Prima reacție a sportivei: „Adevărul a ieșit la suprafață”
Simona Halep s-a întors în țară după ce TAS i-a redus pedeapsa. Prima reacție a sportivei: „Adevărul a ieșit la suprafață”

După 17 luni petrecute departe de tenis, Simona Halep este acum plină de speranță. A revenit în țară joi dimineață, cu zâmbetul pe buze, fericită că se poate întoarce pe teren după ce TAS i-a redus drastic pedeapsa, de la 4 ani suspendare la doar 9 luni.

Simona Halep ar putea reveni pe teren în martie. Fosta lideră WTA a primit o invitație la un turneu major
Simona Halep ar putea reveni pe teren în martie. Fosta lideră WTA a primit o invitație la un turneu major

La o zi după anunțarea verdictului TAS, a apărut informația potrivit căreia jucătoarea de tenis din România ar fi primit un wild card pentru a putea participa la turneul de la Miami, care începe pe 17 martie.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.