Simona Halep a primit titlul de campioană mondială ITF, la Paris. Reacţia ei

Simona Halep
Getty

Simona Halep a participat, marţi seară, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia jucătoarea română a primit titlul de campioană mondială în 2018.

"Este o mare omoare să fiu aici, în această seară, este foarte emoţionant, abia aştept să mă bucur de această seară. Am amintiri frumoase de anul trecut, am ridicat trofeul, primul de grand slam, aşa că sunt foarte fericită că am revenit şi joc în sferturile de finală aici. E devreme să mă gândesc la al doiela titlu, sunt concentrată pe turul următor şi apoi vom vedea. Câştigarea trofeului de la Roland Garros a fost importantă pentru că pierdusem trei finale anterior şi doream să câştig ceva mare, un grand slam. Acum sunt fericită, sunt relaxată, mă bucur mai mult de timpul petrecut pe teren şi în afara lui", a declarat Halep.

Simona Halep, locul I WTA, şi sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF).

Djokovici primeşte pentru a şase oară în carieră acest titlu din partea ITF, în timp ce pentru Simona Halep este o premieră. Deşi jucătoarea română a fost numărul 1 mondial şi la finalul anului 2017, campioana mondială, în viziunea forului internaţional, a fost spaniola Garbine Muguruza.

ITF acordă aceste titluri pe baza un sistem care ţine cont de rezultatele de-a lungul anului, dar în care o pondere specială o au turneele de grand slam şi cele două competiţii pe echipe, Cupa Davis şi Cupa Federaţiei.

Citește și
Simona Halep, Madrid 2019
Simona Halep revine pe locul 2 WTA. La câte puncte e de locul 1
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Laureaţii îşi primesc distincţiile la Cina Campionilor Mondiali, eveniment organziat de obicei la Paris, în timpul turneului de la Roland Garros.

Simona Halep, locul 3 WTA, o va întâlni pe jucătoarea americană Amanda Anisimova, locul 51 mondial, miercuri, de la ora 15.00, în sferturile de finală de la Roland Garros. Meciul este primul de pe arena centrală Philippe Chatrier.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Reacția Simonei Halep, după înfrângerea de la Roma. Sportiva a acuzat o durere la picior
Reacția Simonei Halep, după înfrângerea de la Roma. Sportiva a acuzat o durere la picior

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a precizat, joi, după înfrângerea din turul doi de la Roma, că a acuzat o durere la picior în timpul meciului cu Marketa Vondrousova.

Simona Halep revine pe locul 2 WTA. La câte puncte e de locul 1
Simona Halep revine pe locul 2 WTA. La câte puncte e de locul 1

Simona Halep a revenit pe locul 2 în clasamentul WTA dat publicităţii luni, după finala jucată la turneul de la Madrid.

Simona Halep s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA de la Madrid
Simona Halep s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA de la Madrid

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a obţinut o victorie facilă în faţa rusoaicei Margarita Gasparian, cu 6-0, 6-4, în prima rundă a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.021.128 dolari.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.