Naționala României, în sferturile Europeanului de volei, după 40 de ani. „Tricolorii”, o victorie uriașă în fața Croației

romania volei
AFP

Naţionala României s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin - CEV EuroVolley 2023, vineri seara, la Varna, după ce a învins Croaţia cu scorul de 3-2 (25-17, 25-20, 17-25, 26-28, 15-12).

Tricolorii s-au impus după mai bine de două ore de joc (2 h 13 min), într-un meci în care au arătat oscilaţii de formă, dar şu putere de revenire.

România a avut 2-0 la seturi, dar a fost egalată, 2-2, deşi a condus cu 24-23 în setul al patrulea. Echipa antrenată de Sergiu Stancu a dominat tiebreak-ul, în care a condus cu 6-2, a fost egalată, 8-8, dar a s-a impus cu 15-12.

Alexandru Raţă, cu 30 de puncte, a fost MVP-ul echipei României, Robert Adrian Aciobăniţei a contribuit cu 16 puncte, Robert Călin a adăugat 13 puncte, Marian Bala 10, iar Bela Bartha 10.

Cei mai buni croaţi au fost Petar Dirlic (29 p), Marko Sedlacek (14) şi Tino Hanzic (11).

Citește și
volei
FOTO. Urare inedită a Forului european de volei, cu ocazia Paștelui catolic
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

România, în sferturi la Euro, după 40 de ani

România va juca pe 11 septembrie în sferturile de finală, contra câştigătoarei dintre Franţa şi Bulgaria (vineri, Varna, 20:30). România a învins Franţa, campioana olimpică en titre, în grupă, cu 3-1.

România nu s-a mai aflat între primele opt echipe ale continentului de 40 de ani, după ce în 1983 încheia pe locul 8.

Campionatul European are loc în Israel, Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord, în perioada 28 august-16 septembrie.

România s-a clasat pe locul 21 la precedenta ediţie a Campionatului European la care a participat, în 2019. Palmaresul tricolorilor cuprinde un titlu european în 1963, două medalii de argint (1955, 1958) şi două de bronz (1971, 1977), potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
CM de rugby 2023. „Stejarii”, traseu infernal în Hexagon. Florin Surugiu a analizat adversarele României
CM de rugby 2023. „Stejarii”, traseu infernal în Hexagon. Florin Surugiu a analizat adversarele României

Naționala de rugby a României va debuta, sâmbătă, la Campionatul Mondial din Franța, ediție în care va juca într-o grupă de foc.

FOTO. Urare inedită a Forului european de volei, cu ocazia Paștelui catolic
FOTO. Urare inedită a Forului european de volei, cu ocazia Paștelui catolic

Forul european de volei (CEV) a transmis urări de Sărbătorile pascale catolice prin intermediul unor fotografii inedite, în care mingiile a fost transformată într-un ou colorat.

Caz incredibil în sport. Căpitanul nationalei feminine de volei a Belgiei lucrează la supermarket
Caz incredibil în sport. Căpitanul nationalei feminine de volei a Belgiei lucrează la supermarket

Voleibalista Ilka Van de Vyver, căpitanul naţionalei Belgiei, dar şi jucătoare la CSM Târgovişte, până în luna martie când s-a întrerupt Divizia A, s-a reprofilat după întoarcerea acasă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.