L'Equipe: Meritul Simonei este că nu s-a descompus în faţa tsunamiului Serena Williams

Simona Halep, Australian Open 2019
Getty

L'Eqipe a lăudat evoluţia Simonei Halep în meciul cu Serena Williams, apreciind că românca a rezistat bine după începutul fulminant de meci al rivalei şi ar fi putut obţine mai mult dacă ar fi reuşit să ducă scorul la 4-2 în decisiv.

"Serena Williams a început ca o rachetă şi a terminat în trombă. Totul a fost foarte impresionant, de la maniera în care şi-a împrăştiat adversara la începutul meciului până la modul în care a rezistat revenirii Simonei Halep, pentru a-şi regăsi rezistenţa psihică în finalul unui meci de mare intensitate. (...)

Copleşită pe a doua ei minge (n.r. - la serviciu) şi sufocată în faţa unei Serena Williams care dicta ritmul, Halep, numărul 1 mondial, nu părea să aibă un plan de joc.

Marele său merit a fost cel de a rezista acestui tsunami fără să se descompună. Este adevărat că nu ne puteam imagina ca Halep să nu se lupte.

Progresiv, punct după punct, românca a început să ţină mai bine cadenţa de pe fund, profitând la fel de mult de o viteză regăsită, cât şi de o scădere de regim a adversarei. Mai puţin bine plasată, Serena nu şi-a putut pedepsi repede adversara, lăsând schimburile să apară.

Citește și
Simona Halep, Australian Open 2019
Reacția organizatorilor Australian Open după eliminarea Simonei Halep. VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Românca, foarte eficientă la loviturile cu dreapa în lung de linie, a reuşit să o facă pe americancă să se îndoiască, într-un meci care a luat o dimensiune epică, prin schimburile feroce angajate. După ce a câştigat setul al doilea, Halep a avut trei ocazii de a lua conducerea cu 4-2 în decisiv. Două servicii câştigătoare ale Serenei Williams şi o mişcare greşită din mâna ei dreaptă au stricat toate aceste eforturi ce erau aproape să deraieze campioana americană.

Reîncărcată, Serena Williams a reuşit break-ul în pas alert, punând capăt meciului cu atacurile sale de voleu înalt. De la revenirea ei după ce a născut, Williams nu câştigase decât o dată în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA, din patru partide. La Melbourne, ea a învins pentru a XVII-a oară o jucătoare numărul 1 mondial, pentru a se califica a 50-a oară într-un sfert de finală de grand slam", a scris publicaţia citată.

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, de americanca Serena Williams, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16, în optimile de finală ale Australian Open. Aceasta a fost a noua victorie a americancei de 37 de ani, câştigătoare a 23 de turnee de grand slam, de şapte ori la Melbourne, în zece meciuri jucate în carieră cu Simona Halep.

În faza următoare, Serena Williams va evolua cu Karolina Pliskova din Cehia, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Reacția Simonei Halep după meciul cu Serena Williams:
Reacția Simonei Halep după meciul cu Serena Williams: "Simt că am fost lovită de un tren"

În conferinţa de presă de după partida disputată la Australian Open, în care a fost eliminată de Serena Williams, Simona Halep a părut mulțumită de evoluția ei și chiar a glumit.

Reacția organizatorilor Australian Open după eliminarea Simonei Halep. VIDEO
Reacția organizatorilor Australian Open după eliminarea Simonei Halep. VIDEO

După ce a fost eliminată de către Serena Williams de la Australian Open, Simona Halep a părăsit arena Rod Laver în aplauzele furtunoase ale publicului, mulțumit de spectacolul celor două.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.