Halep și-a aflat adversara din primul tur al turneului US Open. Cu cine vor juca Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan

Halep și-a aflat adversara din primul tur al turneului US Open. Cu cine vor juca Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan
Getty

Simona Halep, 29 ani, locul 13 WTA, cap de serie numărul 12, o va înfrunta pe Camila Giorgi, 29 de ani, poziția a 36-a în ierarhia mondială, în prima rundă a turneului US Open.

Până acum, Halep și Giorgi s-au mai întâlnit o singură dată, la Miami, în 2015, când sportiva noastră s-a impus în două seturi, scor 6-4, 7-5.

În primul tur de la US Open, ultimul Grand Slam al anului, Sorana Cîrstea, 31 ani, locul 38 WTA o va înfrunta pe rusoaica Veronika Kudermetova, 24 ani, locul 31 WTA, cap de serie numărul 29, informează Agerpres.

Singurul duel direct dintre cele două s-a încheiat cu victoria româncei, scor 6-1, 6-4, în 2015, în sferturi la Biarritz (ITF).

La rândul ei, Irina Begu, 31 ani, locul 74 WTA, o va întâlni pe germanca Andrea Petkovic, 33 ani, locul 66 WTA, campioană luna aceasta la Cluj-Napoca.

Citește și
Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Scorul meciurilor directe este egal, 3-3, dar Petkovic s-a impus în ultima confruntare, anul acesta, la Roma, în primul tur, cu 6-4, 5-7, 6-3.

Cealaltă româncă intrată direct pe tabloul principal de la US Open este Ana Bogdan, 28 ani, locul 106 WTA. Aceasta va juca împotriva unei adversare venite din calificări.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
După șapte ani, Simona Halep a ieşit din topul primelor zece jucătoare ale lumii
După șapte ani, Simona Halep a ieşit din topul primelor zece jucătoare ale lumii

Simona Halep a coborât de pe locul 10 pe locul 13 WTA, cu 3.925 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni.

Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Jucătoarea de tenis Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, informează COSR pe pagina de Facebook.

Simona Halep s-a retras de la Wimbledon din cauza accidentării la gambă
Simona Halep s-a retras de la Wimbledon din cauza accidentării la gambă

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial, şi-a anunţat, vineri, pe un site de socializare, retragerea de la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon pe care l-a câştigat în urmă cu doi ani.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă