Doliu în fotbal. A murit un jucător cu peste 30 de meciuri în echipa națională a țării sale

George Chigova
Profimedia

O nouă tragedie a lovit lumea fotbalului. Portarul George Chigova, cu peste 30 de meciuri în naționala Zimbabwe, a murit la doar 32 de ani, la câteva luni după ce a suferit un atac de cord.

George Chigova a decedat miercuri, după ce s-a prăbușit în locuința sa din Africa de Sud.

Portarul avea probleme cardiace. În luna iulie a suferit un atac de cord în timpul unui antrenament. Acesta a evoluat ultima dată pentru clubul sud-african SuperSport United, cu care a semnat în 2020, potrivit Daily Mail.

Clubul a confirmat miercuri decesul său, spunând: "Cu mare tristețe am aflat de decesul fostului jucător de la SuperSport United, George Chigova.

„George a fost om important în cadrul clubului, un gigant blând iubit de actualii și foștii jucători și de toată lumea de la club. Chiar dacă perioada petrecută de el la la SuperSport s-a încheiat în iunie 2023, a fost un vizitator regulat al terenului de antrenament și al stadionului pentru a susține echipa. Transmitem cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor săi, atât din Africa de Sud, cât și din Zimbabwe, în aceste momente dificile și foarte triste. Fie ca sufletul său să se odihnească în pace”, a mai transmis clubul.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Chigova a evoluat în 32 de partide pentru echipa națională din Zimbabwe, alături de care a reușit să câștige de două ori COSAFA Cup, în 2017 și 2018.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul
Scandal bizar între China și Real Madrid. Cuvintele rostite de fiul unui fost președinte madrilen care au înfuriat Beijingul

Ambasada Chinei în Spania a depus un protest la Real Madrid, un club de fotbal cu milioane de fani în China, după ce un blogger a fost supus unor remarci rasiste și sexiste în timpul unui interviu pe stradă, după câștigarea finalei Champions League.

 

România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare
România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal la loviturile de departajare

Selecţionata României, campioana mondială en titre, a fost învinsă de Serbia cu scorul de 10-9, la loviturile de departajare, sâmbătă seara, în finala Campionatului European de minifotbal - EMF EURO 2024, de la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina).

Iga Swiatek a câştigat pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros. GALERIE FOTO
Iga Swiatek a câştigat pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros. GALERIE FOTO

Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat, sâmbătă, pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă