Tinerii care au intrat la Medicină se gândesc deja unde să plece din țară. ”Nu vreau să rămân aici și nici să mă întorc”

×
Codul embed a fost copiat

Peste 3.000 de absolvenți de liceu au intrat anul acesta, după rezultatele provizorii, la facultățile de Medicină. Sunt tineri care au învățat ani de zile pentru a trece acest examen și, din păcate, unii dintre ei deja se gândesc să plece în străinătate.  

Vor condiții de trai mai bune și spitale dotate cu aparatură modernă. Lipsa personalului medical este o problemă acută în România.

La rezidențiat vreau să plec. Italia sau Franța”.

La rezidențiat nu vreau să rămân aici și nici să mă întorc. De ce? Pentru că nu îmi place mediul de viață”.

În afară. În primul rând, condițiile sanitare”.

Citește și
protest medicina iasi
Lovitură pentru studenți. Taxele de şcolarizare vor „exploda” în multe universități. Medicina, cea mai scumpă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aceste fete abia au intrat la facultatea de Medicină și deja se gândesc că vor profesa în străinătate. În ultimii ani, zeci de mii de medici s-au mutat peste hotare, lăsând sistemul din România cu un deficit imens de personal.

Prof. dr. Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină UMF Timișoara: ”Atât în momentul de față, cât și predicțiile pe viitor ne arată constant că în ceea ce privește profesiile din domeniul medical și vorbim atât de medici, cât și asistenți medicali, avem de a face cu un deficit major care tinde să se accentueze în viitor”.

Explicațiile sunt simple.

Rectorul UMF Iași cere un contract pentru cei care termină rezidențiatul, să nu poată pleca din țară

Medicina evoluează de la un an la altul, iar acest lucru are două direcții importante: vorbim pe de-o parte de o speranța de viață mai mare, iar pe de alta de o dezvoltare a metodelor de diagnostic. Fiecare dintre aceste direcții înseamnă un număr mai mare de pacienți care au nevoie de îngrijiri medicale, prin urmare de mai mulți specialiști.

Și, nu în ultimul rând, standardul de îngrijire, care evoluează permanent: concret, ca să poată avea grijă mai bine de oameni, sistemul sanitar are nevoie de mai mult personal medical.

Prof. dr. Viorel Scripcariu, rector UMF Iași: ”Statul investește foarte mult pentru formarea unui medic și a unui medic specialist, atât în timpul pregătirii universitare, cât și ulterior, în timpul rezidențiatului. Ar trebui să existe o formă de contract prin care cel care și-a terminat rezidențiatul, fiind medic specialist, ocupă un post în sistem undeva și desfășoară un număr de ani”.

Poate ar fi un pas spre rezolvarea acestei probleme, dar contravine legislației europene, conform căreia profesia de medic este una liberală, adică specialiștii pot lucra oriunde vor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Olimpica din Buzău admisă la Medicină, care vinde roșii ca să-și ajute părinții: ”Ne consideră oameni de la țară, inferiori”
Olimpica din Buzău admisă la Medicină, care vinde roșii ca să-și ajute părinții: ”Ne consideră oameni de la țară, inferiori”

”Lumea ne consideră oameni de la țară, inferiori”, spune Diana Necula, olimpică din Buzău admisă la Medicină, în București, care continuă să vândă roșii la piață pentru a-și ajuta părinții.

 

Lovitură pentru studenți. Taxele de şcolarizare vor „exploda” în multe universități. Medicina, cea mai scumpă
Lovitură pentru studenți. Taxele de şcolarizare vor „exploda” în multe universități. Medicina, cea mai scumpă

Anul universitar va începe în toamnă, cu o surpriză neplăcută. Mai multe universităţi din ţară au anunţat că vor mări taxele de şcolarizare, iar în unele cazuri, şi de cazare.

Inteligența Artificială înseamnă mai mult decât ChatGPT. Tehnologia este folosită deja în întreaga lume
Inteligența Artificială înseamnă mai mult decât ChatGPT. Tehnologia este folosită deja în întreaga lume

Inteligența Artificială înseamnă mult mai mult decât ChatGPT. Tehnologia este folosită deja în întreaga lume: de la magazine online, la medicină sau sisteme de management ale traficului. 

Premieră în România. Studenților la medicină care nu au luat rezidențiatul toamna trecută li s-a mai acordat o șansă
Premieră în România. Studenților la medicină care nu au luat rezidențiatul toamna trecută li s-a mai acordat o șansă

Absolvenții facultăților de medicină din țară, care nu au promovat examenul de rezidențiat, au participat duminică la o sesiune extraordinară. O premieră la noi în țară.

Cursuri cu ajutorul AI la Universitatea de Medicină din București. Reacțiile studenților
Cursuri cu ajutorul AI la Universitatea de Medicină din București. Reacțiile studenților

Cursurile predate cu ajutorul inteligenței artificiale sunt interactive și interesante. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.