Sfântul Dimitrie cel Nou. Patriarhia anunță că nu va mai fi procesiune, din cauza aglomerației

Sfantul Dimitrie
Agerpres

Patriarhia Română a anunțat, miercuri, că programul sărbătorii Sfântului Dimitrice cel Nou nu va mai include și o procesiune, din cauza ”riscului” de a se produce aglomerație, în condiții de pandemie.

 

 

Într-un mesaj pentru Știrile Pro TV, un reprezentant al Patriarhiei a precizat că lumea care dorește să se roage la moaște nu va mai trebui să intre în catedrală, ci o va putea face afară.

”Programul sărbătorii Sfântului Dimitrie din acest an, program care începe oficial mâine, NU include absolut nicio procesiune cu participanți. Mâine, în cadrul obișnuitei slujbe de dimineață din Catedrală, cei câțiva slujitori ai acesteia vor scoate din interior și vor așeza alături, în pridvor, Sfintele Moaște. Astfel ca lumea care intră în mod curent să se roage în catedrală, să poată face asta afară, în pridvor.

Citește și
Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou
Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou s-a încheiat. Peste 33.000 de oameni s-au închinat la racla sfântă
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Sâmbătă, Sfintele Moaște vor fi mutate în baldachinul de pe esplanada Catedralei. Tot fără procesiune. Evenimentul derulat pe parcursul mai multor zile exclude orice risc de aglomerație” - a anunțat Patriarhia.

Aceste schimbări apar ca urmare a posibilelor restricții care ar putea fi adoptate în perioada următoare, după ce președintele Klaus Iohannis a convocat responsabilii în gestionarea pandemiei şi a anunţat clar că se pregătesc restricţii pentru limitarea răspândirii virusului.

Derularea sa va fi adecvată oricăror modificări ce ar putea surveni la nivelul măsurilor oficiale deja aprobate. Experiența exemplară a anului trecut se adaugă maximei îngrijorări din acest an.” - a mai precizat Patriarhia.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum se va face accesul la pelerinajul de Sf. Dimitrie cel Nou. Anunțul oficial de la Patriarhie
Cum se va face accesul la pelerinajul de Sf. Dimitrie cel Nou. Anunțul oficial de la Patriarhie

Patriarhia Română a anunţat că Sf. Dimitrie cel Nou va fi sărbătorit între 21 şi 28 octombrie cu respectarea măsurilor de protecţie igienico-sanitare şi că sfintele moaştele vor fi aşezate în pridvorul Catedralei Patriarhale începând de joi.

Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou s-a încheiat. Peste 33.000 de oameni s-au închinat la racla sfântă
Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou s-a încheiat. Peste 33.000 de oameni s-au închinat la racla sfântă

Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou, considerat ocrotitorul Bucureştiului, s-a încheiat după trei zile în care peste 33 .000 de oameni au trecut pe la racla sfântă.

Patriarhul Daniel, despre moaștele Sf. Dimitrie cel Nou și comunism: „Peste câteva luni, regimul a căzut”
Patriarhul Daniel, despre moaștele Sf. Dimitrie cel Nou și comunism: „Peste câteva luni, regimul a căzut”

Patriarhul Daniel a declarat marţi, la cermoniile organizate cu ocazia sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou că, în toamna anului 1989, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte, iar peste câteva luni regimul comunist a căzut.

Recomandări
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.