Rovinietele se schimbă începând de luni, 11 martie 2024. Cât costă și pentru ce intervale pot fi cumpărate

Serviciul de emitere rovinietă şi peaj va funcţiona cu intermitenţe sâmbătă

Prețurile și perioadele de valabilitate ale rovinietelor se modifică începând de luni, 11 martie 2024. Astfel, apare rovinieta de o zi, de 2,5 euro, valabilă pentru mașinile până în 3,5 tone și dispar cele pentru 7 și 90 de zile.

Rovinietele din România se schimbă radical începând de luni, 11 martie 2024, dată la care a intrat în vigoare Ordonanța 14/2024 pentru modificarea și completarea OUG 15/2002 privind tariful de utilizare și de trecere pe drumurile naționale.

Iată și noua grilă de prețuri și perioade valabilitate pentru roviniete, potrivit DRDP Timișoara.

Potrivit legii, toți șoferii care circulă în rețeaua de drumuri naționale sunt obligați să achite o taxă de drum numită rovinietă. Prețul acesteia este stabilit în funcție de tipul autovehiculului (A, B, C, D, E, F, G, H) și de perioada de valabilitate (1, 7, 30, 90 de zile sau 12 luni).

Citește și
Contestarea amenzilor pentru rovinietă 2022. Ce trebuie să faci dacă ai luat o amendă pe nedrept
Proiect: România va avea o nouă rovinietă. Cum se va aplica și cât va costa DOCUMENT
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Emiterea rovinietei prin SMS, suspendată până pe 21 martie 2024

Conform CNAIR, ”din data de 11.03.2024 emiterea rovinietei prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) va fi suspendată până la data de 21.03.2024, ca urmare a modificărilor ce trebuie realizate la nivelul fluxului de emitere de către dezvoltatorul aplicației.

Pentru evitarea aplicării unor sancțiuni contravenționale, utilizatorii rețelei de drumuri naționale au posibilitatea de a achita în avans rovinieta cu valabilitate pentru data de 11.03.2024”.

Conducătorii auto care nu dețin o rovinietă valabilă pot fi sancționați cu amenzi de până la 4.500 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Rovinieta online 2023: cum o obții și verifici. Amenzi în caz de rovinietă expirată
Rovinieta online 2023: cum o obții și verifici. Amenzi în caz de rovinietă expirată

Rovinieta este o taxă de drum obligatorie pentru șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe drumurile aflate în intravilanul municipiilor și reședințelor de județ, dar și pentru orice vehicul de transport marfă.

Proiect: România va avea o nouă rovinietă. Cum se va aplica și cât va costa DOCUMENT
Proiect: România va avea o nouă rovinietă. Cum se va aplica și cât va costa DOCUMENT

Ministerul Transporturilor pune în dezbatere publică un proiect de lege pentru introducerea unui nou sistem de rovinietă în România, stabilit pe principiul ”Poluatorul plătește”.

 

Atenție de unde achiziționați rovinieta. Avertisment CNAIR: Utilizatorii achită cu aproape 200% mai mult faţă de preţul real
Atenție de unde achiziționați rovinieta. Avertisment CNAIR: Utilizatorii achită cu aproape 200% mai mult faţă de preţul real

Atenție de unde achiziționați rovinieta pentru mașină, deoarece CNAIR atrage atenția cu privire la existenţa unui portal neautorizat pe care mulți șoferi îl folosesc pentru a plăti această taxă.  

Anunț pentru șoferi: Au fost actualizate amenzile. Ce sumă trebuie să plătim dacă am uitat de rovinietă
Anunț pentru șoferi: Au fost actualizate amenzile. Ce sumă trebuie să plătim dacă am uitat de rovinietă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Legea intră în vigoare în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

 

Cum se laudă șoferii pe TikTok că își falsifică numărul de înmatriculare pentru a scăpa de plata rovinietei VIDEO
Cum se laudă șoferii pe TikTok că își falsifică numărul de înmatriculare pentru a scăpa de plata rovinietei VIDEO

Mai mulți șoferi se laudă pe rețelele sociale că și-au falsificat numerele de înmatriculare pentru a scăpa de plata rovinietelor. Dacă vor fi prinși, ei riscă, pe lângă amenzi de până la 4.500 de lei, și dosar penal.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.