Recalcularea pensiei în 2023 - ce acte sunt necesare și cu cât poate crește venitul pensionarilor

Pensionari
Shutterstock

Recalcularea pensiei este procesul prin care o persoană poate câștiga bani în plus la pensie. Se cere recalcularea pensiei dacă o persoană a continuat să lucreze și după vârsta de ieșire la pensie.  

Dar cum se depune această cerere și în ce condiții se poate recalcula pensia? Iată tot ce trebuie să știi.

Recalcularea pensiei 2023 - în ce condiții se face solicitarea

Anumite categorii de persoane pot cere recalcularea pensiei. Mai exact, orice pensionar care consideră că nu îi sunt respectate drepturile poate solicita în anumite condiții recalcularea pensiei.

Mai exact, această procedură se poate face pentru pensionarii care au realizat un stagiu de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă și pentru cei care au lucrat după ce au împlinit vârsta de pensionare și au amânat ieșirea la pensie peste vârsta impusă de lege.

Cei care sunt nemulțumiți de valoarea veniturilor stabilite pot cere o recalculare a drepturilor de pensie.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia. Pensionarii pentru limită de vârstă care, după dată înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii”, se arată în Legea pensiilor, la articolul 107.

Dreptul de pensie pentru limită de vârstă se recalculează în următoarele situații:

·     Când e nevoie de adăugarea stagiilor de cotizare care nu au fost luate în calcul la stabilirea pensiei

·     Când pensia trebuie recalculată prin valorificarea stagiilor de cotizare făcute după pensionarea de drept

·     Când solicitantul depune documente suplimentare care nu există deja la dosarul din pensie și care pot influența cuantumul drepturilor de pensie.

În acest sens, solicitantul depune o cerere, iar pensia se va recalcula. Dacă se constantă că pensionarul are dreptate și veniturile îi vor fi crescute, atunci pensia recalculată se va acorda începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea.

Pensionarii își vor primi drepturile retroactiv din prima luna după cerere, chiar dacă decizia cu noua pensie se va elibera după mai multe luni.

Actele necesare pentru recalcularea pensiei

Pensionarii care vor recalcularea pensiei trebuie să depună o serie de documente la Casa Teritorială de Pensii de care aparțin. Aceștia trebuie să furnizeze mai multe documente justificative.

Iată ce documente se depun pentru recalcularea pensiei:

·     Cerere scrisă prin care se solicită recalcularea pensiei

·     Cuponul de pensie

·     Carnetul de muncă în original și copie, cu perioada solicitată

·     Buletinul în original și copie

Cum se calculează drepturile de pensie pentru limită de vârstă? Există câteva situații în care drepturile de pensie pentru limită de vârstă se recalculează. Acestea sunt:

·     Prin adăugarea stagiilor de cotizare care nu au fost valorificate la stabilirea pensiei

·     Prin valorificarea stagiilor de cotizare realizate după pensionare

·     În situația în care pensionarul depune documente suplimentare care nu există la dosarul de pensie, dar care influențează cuantumul drepturilor de pensie, adică suma pe care o primește lunar.

Pensionarii care vor recalcularea pensiei trebuie să aducă documente justificative și să depună documentele menționate mai sus la Casa de Pensii la care sunt arondați.

Pensionarii trebuie să știe că după recalcularea pensiei, nicio pensie nu va scădea. Aceasta poate doar să crească sau să rămână la fel.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că nicio pensie nu va scădea și că aproximativ cinci milioane de pensii vor fi recalculate.

Formula de recalculare a pensiilor va fi schimbată anul acesta după o nouă formulă, pentru a elimina inechitățile din sistem. Pensiile vor fi recalculate pornind de la premisa că valoarea punctului de pensie a crescut de la 1 ianuarie 2023 la 1.785 de lei, față de 1.586 de lei cât era în trecut.

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit la începutul lunii septembrie despre faptul că este nevoie de o nouă lege a pensiilor.

"Considerăm că este nevoie de o nouă lege a pensiilor şi a devenit o prioritate legislativă pentru grupurile reunite ale PSD şi pentru Ministerul Muncii din acest moment.

Mi-aş dori o nouă lege a pensiilor care să intre în vigoare cu data de 1 ianuarie. Şi cei de la Comisie (Comisia Europeană - n.r.) şi noi ştim că sunt foarte multe inechităţi în vechea lege a pensiilor. În continuare avem pensii de 1.500 de lei, dar şi pensii de 30-40.000 de lei. Trebuie să intervenim, avem această obligaţie ca şi stat, ca să închidem cât mai mult din acest decalaj major", a declarat Ciolacu la finalul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, citat de news.ro.

Ajutoarele pentru românii cu pensie mică

Românii cu pensii mai mici de 3.000 de lei primesc anul acesta un ajutor financiar cuprins între 600 și 1.000 de lei, în funcție de valoarea veniturilor lor.

Guvernul a adoptat această măsură printr-o ordonanță emisă în 2022.

Aceste forme de sprijin vin ca măsuri de protecție socială în sprijinul pensionarilor care au venituri din pensie sub 3.000 de lei pentru ca aceștia să își poată asigura cheltuielile curente.

OUG nr.168/2022 prevede un ajutor financiar acordar pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei. Fiecare pensionar va primi o altă sumă de bani, în funcție de veniturile pe care le încasează din pensie la momentul actual.

Schema de calcul propusă este următoarea.

·     Pensionarii cu venituri lunare de până la 1.500 de lei și inclusiv vor primi un ajutor de 1.000 de lei

·     Pensionarii care au venituri lunare între 1.501 și 2.000 de lei, inclusiv, vor primi un ajutor de 800 de lei.

·     Pensionarii care iau între 2.001 și 3.000 de lei, inclusiv, vor primi un ajutor în cuantum de 600 de lei.

Banii sunt primiți în tranșe, iar prima tranșă a fost plătită în luna ianuarie 2023, iar cea de-a doua va fi plătită în luna octombrie a anului 2023.

Cele două tranșe de bani sunt egale, astfel încât pensionarii trebuie să se aștepte să ia în plus aceeași sumă în octombrie precum cea din ianuarie.

„Dacă vorbim despre aceste forme de sprijin care vin ca măsuri de protecție socială în sprijinul celor cu venituri din pensie sub 3.000 de lei, iar cuantumurile sunt diferențiate în funcție de nivelul pensiei, aceste măsuri au fost dispuse și anul trecut și iată, continuă și anul acesta, tocmai pentru a veni în sprijinul pensionarilor care să poată să își asigure cheltuielile curente și pentru care veniturile din pensie nu sunt suficiente”, a declarat Doina Pârcălabu.

Așadar, în luna octombrie, pensionarii cu venituri lunare până în 1.501 lei vor primi 500 de lei, cei cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei primesc 400 de lei ajutor în octombrie, iar pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei primesc 300 de lei. 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Intotero: Cuplurile infertile eligibile ce nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental depun documentele din nou
Intotero: Cuplurile infertile eligibile ce nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental depun documentele din nou

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a anunţat joi că persoanele şi cuplurile infertile care au fost declarate eligibile anul trecut pentru sprijinul guvernamental, dar nu au beneficiat de el, trebuie să reia procedura de depunere a documentelor.

Protest la Guvern. Sindicatele din Administraţie îl acuză pe Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor
Protest la Guvern. Sindicatele din Administraţie îl acuză pe Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie organizează un protest, joi, la sediul Guvernului, manifestaţia fiind ”împotriva promovării de către Guvernul României a unei politici salariale discriminatorii”.

Irina i-a donat surorii ei mai mici o parte din ficat. Nicoleta are acum o șansă la viață
Irina i-a donat surorii ei mai mici o parte din ficat. Nicoleta are acum o șansă la viață

Dragostea de soră s-a dovedit salvatoare. O femeie din Olt care suferea din copilărie de o boală hepatică gravă a primit șansa la viață de la sora ei mai mare care i-a donat o parte din ficat.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.