Producția de legume a scăzut în ultimii ani, în ciuda ajutoarelor de stat. Românii mănâncă tot mai mult din import

×
Codul embed a fost copiat

Producția de legume a scăzut considerabil în ultimii ani, în ciuda ajutoarelor de stat oferite fermierilor. Așa au ajuns românii să mănânce tot mai mulți cartofi, ardei sau tomate din import.

Pentru a remedia situația, Guvernul va oferi și în acest an sprijin agricultorilor. Iar primul program anunțat este cel destinat cultivatorilor de cartofi.

Cel mai mult a scăzut producția de cartofi și tomate. De pildă, în cazul cartofilor s-a redus la mai bine de jumătate, din 2018 până în 2022. Ajutorul acordat în ultimii doi ani are menirea să îi facă pe agricultori să crească suprafețele cultivate. Dar unii consideră că valoarea subvenției este mică, în comparație cu alte state din Uniunea Europeană, de unde și importăm legume.

Marian Ianculescu, producător de cartofi: Sincer, acești 200 de euro pe hectar mi se pare foarte puțin pentru că investiția este foarte mare, în jur de 30.000 de lei pe hectar. În comparație cu cei din Europa care produc cartofi Polonia, Franța, Germania, la ei ajung la 700 de euro, la noi ajutorul acesta este foarte puțin.

Anul trecut, doar în primele nouă luni, am cumpărat din afară cartofi de 66 de milioane de euro, cu aproape 50% mai mult decât în tot anul 2021.

Programul pentru sprijinirea cultivatorilor de cartofi va continua și în acest an. Iar surse din Ministerul Agriculturii susțin că și ajutorul pentru celelalte legume: tomate, ardei, castraveți, fasole și verdețuri va merge mai departe, dar deocamdată nu a fost lansat în dezbatere publică.

Citește și
protest fermieri franta
Parisul nu scapă de furia fermierilor. „Asediul Capitalei”, gata să înceapă: „Toate drumurile vor fi ocupate”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Totuși, cu toate că anul trecut a fost un număr record de beneficiari, peste 22 de mii, în primele șase luni am cumpărat numai din Turcia roșii de aproape 60 de milioane de euro. Unii fermieri spun că programul ar trebui regândit.

Marian Baronescu, fermier: Trebuie să se oprească cu minimis la tomata pentru 10 ari și să facă așa cum a promis domnul ministru de la anul să se dea câte 1.500 de euro pentru 10 ari în parte. Cel care va avea 5 mii mp adică 50 de ari sa ia 7.500 de euro. In felul asta stimulează creșterea fermelor, asocierea.

Deși nu există estimări în ceea ce privește poducția de legume din acest an, specialiștii susțin că dacă vremea va fi bună, cu ajutoarele financiare, aceasta ar putea să fie cel puțin la nivelul anului trecut.

Radu Șumălan - profesor Universitatea pentru Științele Vieții Timișoara: Cererea pentru hrană este din ce în ce mai mare, s-au schimbat și obiceiurile culinare ale românilor care consumăîn ultima perioadă mai multe legume.

Adriana SAinu, fermier: Fiind timpul mai bun, s-ar putea ca producție de anul acesta să fie mai timpurie. Faptul ca a fost mai cald ne ajutăși pe noi culturile vor fi mai frumoase, mai din timp vom planta.”

Un alt program care va continua este cel pentru producătorii de usturoi. Anul trecut au fost aproape 2000 de beneficiari care au cultivat aproape 3.000 de hectare.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Ne-am săturat!”. Fermierii francezi încep blocada în jurul Parisului și a altor mari orașe din Hexagon
„Ne-am săturat!”. Fermierii francezi încep blocada în jurul Parisului și a altor mari orașe din Hexagon

În Franța, sute de fermieri care protestează de mai multe zile, amenință că în mai puțin de două ore încep blocada în jurul Parisului pe termen nelimitat.

Parisul nu scapă de furia fermierilor. „Asediul Capitalei”, gata să înceapă: „Toate drumurile vor fi ocupate”
Parisul nu scapă de furia fermierilor. „Asediul Capitalei”, gata să înceapă: „Toate drumurile vor fi ocupate”

Premierul francez Gabriel Attal vizitează, duminică, o fermă, în ajunul începerii "asediului capitalei" Paris promis de unii fermieri care consideră că anunţurile guvernului în sprijinul sectorului sunt încă insuficiente.

Noile subvenții pentru fermieri, decise de Guvern: 100 de euro pe animal, doi lei pe litrul de motorină. Ce urmează
Noile subvenții pentru fermieri, decise de Guvern: 100 de euro pe animal, doi lei pe litrul de motorină. Ce urmează

Conform unui act adoptat de guvern, fermierii vor primi noi subvenții. De această dată, sunt incluși și crescătorii de animale. Măsurile sunt un răspuns la protestele recente ale agricultorilor.

Fermierii români cer derogări de la Bruxelles. Ce vor să obțină
Fermierii români cer derogări de la Bruxelles. Ce vor să obțină

Miniștrii agriculturii din Uniunea Europeană se întâlnesc marți la Bruxelles, în primul Consiliu din acest an. Reuniunea are loc pe fondul protestelor organizate de fermieri în mai multe state europene.  

Senatul s-a reunit în sesiune extraordinară pentru fermieri și transportatori. Ce modificări ar putea fi aduse
Senatul s-a reunit în sesiune extraordinară pentru fermieri și transportatori. Ce modificări ar putea fi aduse

Senatul a fost convocat, luni, într-o sesiune extraordinară, pentru a dezbate şi vota ordonanțele de urgență ale guvernului, care rezolvă o parte din revendicările fermierilor şi transportatorilor.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă