Operațiune dramatică în Galați. Pompierii au salvat o tânără dintr-un incendiu la un apartament situat la etajul șase

×
Codul embed a fost copiat

Pompierii din Galaţi au reuşit o dramatică operaţiune de salvare la înălţime, miercuri dimineaţă: au folosit auto-scara pentru a coborî de la etajul 6 al unui bloc o tânără de 20 de ani, cuprinsă, în toiul unui incendiu, de un atac de panică.

Alte trei persoane au suferit intoxicaţii cu fum. Focul ar fi pornit din cauza unui scurtcircuit, într-o bucătărie, iar pagubele sunt mari!

Incendiul s-a declanşat în jurul orei 10 şi jumătate, într-un imobil din centrul Galaţiului. Un fum negru a cuprins casa scării şi a început să iasă pe ferestrele unui apartament situat la etajul al şaselea. Disperată, o fată de 20 de ani cerea ajutor de la ultimul etaj al blocului. Pompierii au reuşit să o coboare cu scara.

Fata a refuzat să fie transportată la spital. În apartamentul în care s-a declanşat incendiul locuia un tânăr de 24 de ani, împreună cu sora lui, cu 2 ani mai mică.

Neculai Jalbă, asistent, Serviciul de Ambulanţă Galaţi: "Doar au inhalat fum. O să îi duc pentru evaluare la spitalul judeţean. Şi-am mai avut o doamnă de 74 de ani de la etajul 7, care nu a inhalat deloc fum, doar un atac de panică."

Citește și
Un MIG-29 a dispărut de pe radar. Vesta pilotului bulgar a fost găsită în mare
Un MIG-29 a dispărut de pe radar. Vesta pilotului bulgar a fost găsită în mare
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Pompierii spun că au intervenit cu autoscara pentru că fumul declanşat în urma scurtcircuitului este toxic.

Eugen Chiriţă, ISU Galaţi: "Cel mai probabil un scurtcircuit din bucătăria locuinţei. Doar această a fost afectată de flăcări. Restul apartamentului doar degradat din cauza fumului şi a temperaturii."

În total au intervenit 4 echipaje cu autospeciale de stingere şi o autoscară. Cazul a fost preluat de poliţişti.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un stârc cenușiu subnutrit care nu putea să zboare, salvat de polițiștii din Hunedoara
Un stârc cenușiu subnutrit care nu putea să zboare, salvat de polițiștii din Hunedoara

Misiune inedită de salvare în judeţul Hunedoara. Autorităţile s-au mobilizat pentru recuperarea unui stârc cenuşiu, găsit rănit lângă gardul unei case.

Un MIG-29 a dispărut de pe radar. Vesta pilotului bulgar a fost găsită în mare
Un MIG-29 a dispărut de pe radar. Vesta pilotului bulgar a fost găsită în mare

Un avion MIG 29 a dispărut de pe radar, miercuri dimineață. Aparatul aparținea forțelor aeriene bulgare și efectua un exercițiu, iar echipamentul de salvare al pilotului a fost găsit în mare.

Incident suspect în Marea Neagră. O dronă militară prăbușită a fost găsită întâmplător
Incident suspect în Marea Neagră. O dronă militară prăbușită a fost găsită întâmplător

Incident suspect în Marea Neagră: o dronă militară românească s-a prăbușit la 17 mile de Portul Constanța și a fost găsită întâmplător de un echipaj al Agenției de Salvare pe Mare.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.