Grevă de avertisment de o oră în spitale. Angajații cer salarii mai mari și condiții bune de muncă

Medicii au ieșit în stradă. Cer recompensarea gărzilor, turelor și „sacrificiului personal”
Pro TV

Sindicatele afiliate Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” organizează, miercuri, o grevă de avertisment în unităţile sanitare.

Angajaţii au revendicări legate de creşterea veniturilor salariale reale, indexarea cu nivelul inflaţiei şi eliminarea inechităţilor salariale.

Greva de avertisment va avea loc, în intervalul orar 12:00-13:00, în unităţile sanitare publice, la aceasta urmând să participe membri de sindicat şi alţi angajaţi care au semnat pentru grevă pe listele sindicatelor ”Solidaritatea Sanitară”, protestul beneficiind şi de manifestările de solidaritate din partea altor angajaţi.

Potrivit sindicaliştilor, acţiunea de protest exprimă susţinerea participanţilor pentru revendicările angajaţilor din Sănătate, între care creşterea veniturilor salariale reale, indexarea veniturilor salariale cu nivelul inflaţiei, recompensa echitabilă pentru participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale şi desfăşurarea activităţii în diferite condiţii de muncă, eliminarea gravelor inechităţi salariale, accentuate prin ultimul act normativ în domeniul salarizării (OUG nr. 19/2024).

”Greva de avertisment este parte a grevei îndreptată împotriva politicilor economice şi sociale ale Guvernului, acesta fiind declanşată de Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ pe fondul refuzului Guvernului de a negocia şi acorda drepturile legitime ale angajaţilor din sănătate”, susţin aceştia.

Citește și
grevă poșta română
Grevă generală cu scandal la Poșta Română. Ce s-a întâmplat cu salariații trimiși să-i înlocuiască pe protestatari
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Organizarea şi desfăşurarea grevei de avertisment este făcută cu respectarea prevederilor legale în privinţa asigurării a celor puţin o treime din activitatea normală şi a funcţionării normale a tuturor serviciilor de urgenţă.

”Precizăm că suplimentar faţă de măsurile prevăzute de lege, pentru a proteja atât buna funcţionare a unităţilor sanitare în condiţiile specifice protestului, cât şi posibilitatea exercitării efective a dreptului la grevă pentru angajaţii din sănătate, Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ a solicitat în prealabil Guvernului încheierea unui Acord privind procedura de desfăşurare a grevei în sistemul sanitar, acesta refuzând această procedură suplimentară de protecţie. În condiţiile indiferenţei demonstrată de guvernanţi faţă de siguranţa pacienţilor şi buna funcţionare a unităţilor sanitare pe timpul grevei, pentru a ne asigura că toţi angajaţii din sănătate sunt corect şi complet informaţi privind acţiunile ce trebuie desfăşurate, Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ a elaborat şi publicat un document de informare publică numit Decalogul grevei de avertisment, ce conţine instrucţiuni publice privind comportamentul angajaţilor pe perioada grevei de avertisment, informaţiile specifice acestuia fiind transmise pe toate canalele de informare ale organizaţiei”, adaugă sindicaliştii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Condiția pusă de angajații Poștei Române pentru ca greva să se încheie. Avertismentul transmis de Marcel Ciolacu
Condiția pusă de angajații Poștei Române pentru ca greva să se încheie. Avertismentul transmis de Marcel Ciolacu

Poștasii își continuă greva, după ore de negocieri între sindicaliști, conducerea companiei și oficiali ai guvernului.

Grevă generală cu scandal la Poșta Română. Ce s-a întâmplat cu salariații trimiși să-i înlocuiască pe protestatari
Grevă generală cu scandal la Poșta Română. Ce s-a întâmplat cu salariații trimiși să-i înlocuiască pe protestatari

Nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă, aproximativ 20% dintre angajații Poștei Române au intrat în grevă generală pe termen nelimitat.

Angajaţii Poştei Române, scrisori către Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă: Ne-a ajuns cuţitul la os. Suntem săracii României
Angajaţii Poştei Române, scrisori către Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă: Ne-a ajuns cuţitul la os. Suntem săracii României

Angajaţi ai Poştei Române - aflaţi de luni în grevă generală din cauza salariilor mici - transmit individual scrisori către liderii coaliţiei de guvernare Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă.

Grevă generală la Poşta Română. Mai mulți angajați de la Bucureşti, trimiși în alte orașe să-i înlocuiască pe protestatari
Grevă generală la Poşta Română. Mai mulți angajați de la Bucureşti, trimiși în alte orașe să-i înlocuiască pe protestatari

Sindicatul Lucrătorilor Poştali, care a declanşat de luni greva generală, acuză compania că face presiuni asupra greviştilor, trimiţând angajaţi de la Bucureşti la hub-ul logistic de la Cluj pentru a-i înlocui pe cei care protestează.

Angajații de la Poșta Română, despre greva generală: 90% dintre angajaţi vor avea din luna iulie salariul minim pe economie
Angajații de la Poșta Română, despre greva generală: 90% dintre angajaţi vor avea din luna iulie salariul minim pe economie

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România transmite că 18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.