Familia șefei UPU Fetești, răpusă de Covid-19, nu beneficiază de drepturile acordate celor din linia întâi

×
Codul embed a fost copiat

Familia șefei Secției de Urgente din Fetești, răpusă acum o lună de noul coronavirus, susține că autoritățile au tratat decesul medicului drept unul obișnuit.

Așa se face că urmașii nu beneficiază de drepturile acordate prin lege cadrelor medicale care au participat la acțiuni împotriva COVID-19.

Studentă la Farmacie, fiica Mioarei Neagu primește în prezent un venit de urmaș ce nu reflectă anii de muncă ai mamei.

Casa de Pensii recunoaște eroarea, dar susține că programul cu care lucrează este vechi și nu pot opera modificările aduse anul acesta de Parlament.

Medicul Mioara Neagu avea 48 de ani şi coordona activitatea Secţiei de Primiri Urgențe a spitalului din Feteşti. În urmă cu o lună, a fost depistată cu COVID-19. A murit la București.

Citește și
covid
Ce nu trebuie să faceți dacă ați luat contact cu o persoană infectată cu COVID-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fiica a depus documentele necesare pentru a obține pensia de urmaș. A observat că decesul a fost tratat ca unul obșnuit și nu conform legii adoptate în luna mai a acestui an.

Petre Neagu, soțul doctoriței: ”Cu un calcul făcut pentru handicapați. Dacă vă puteți imagina, ăsta-i calculul. În care a murit așa, de o boală obișnuită, ea lucrând în domeniu, adică fiind medic. Asta e boală profesională și în al doilea rând e și accident de muncă. Vreau să vă spun că nu s-au luat în calcul absolut niciun fel de adaosuri la salariu, cum ar fi de exemplu condiții speciale, condiții deosebite. Normal și sporurile de conducere, deci totul apare pe zero. Așa ceva nu este posibil. Eu vă spun ce ne-au spus ei: că așa le-a dat ITM-ul".

Rudele au solicitat explicații la Casa de Pensii din Ialomița. Răspunsul angajaților i-a lăsat fără cuvinte.

 

Legea nu poate fi aplicată pentru că softul este vechi

 

Legea care le conferă urmașilor anumite drepturi, în împrejurări precum decesul doctoriței, nu poate fi aplicată pentru că software-ul este învechit.

Petre Neagu, soțul doctoriței: "Întrebarea mai este de ce nu se aplică legea de anul ăsta. Cât trebuie să mai dureze, că a trecut deja un an de zile ca să se aplice această lege?! Ea a fost votată, există și nu înțeleg de ce nu se aplică această lege, iar e o chestie".

Daniel Ioan Voicu, director executiv Casa de Pensii Ialomița: "Deocamdată nu este actualizat informatic și programul nostru, dar n-am uitat de doamna și ne întoarcem și îi acordăm drepturile cu aceeași dată. Legea asta 56 pe 2020 pentru acordarea unor drepturi urmașilor cadrelor medicale care au murit de Covid au suferit niște amendamente și trebuie să fie lămurite astea în Parlament și după aceea să primim și noi aplicație prin care să le punem în aplicare”.

Conducerea Casei de Pensii susține, totuși, că urmașii doctoriței vor primi retroactiv drepturile financiare. Dar abia atunci când vor putea opera modificări în program.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tot mai multe zone din România intră în carantină. Aviz negativ pentru Timişoara, deşi primarul ceruse carantinarea
Tot mai multe zone din România intră în carantină. Aviz negativ pentru Timişoara, deşi primarul ceruse carantinarea

Localitățile din jurul Capitalei încep să se închidă rând pe rând. De joi seara, Berceni și Clinceni, comune satelit în care trăiesc mii de oameni care muncesc în București, intră în carantină.

Ce nu trebuie să faceți dacă ați luat contact cu o persoană infectată cu COVID-19
Ce nu trebuie să faceți dacă ați luat contact cu o persoană infectată cu COVID-19

Mihai Craiu, medic pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu din București, trage un semnal de alarmă cu privire la folosirea dexametazonei în cazul pacienţilor COVID asimptomatici sau foarte puţin bolnavi.

Alexandru Rafila: Este posibil să apară al treilea val de Covid-19 în februarie-martie
Alexandru Rafila: Este posibil să apară al treilea val de Covid-19 în februarie-martie

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, profesor doctor Alexandru Rafila, candidat din partea PSD la Camera Deputaţilor, crede că este foarte posibil să apară al treilea val de infectări cu noul coronavirus în lunile februarie-martie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.