DDB România obține 2 trofee și 4 nominalizări la Festivalul Internațional Cannes Lions 2023. Campania socială #DeNetestat

DDB România obține 2 trofee și 4 nominalizări la Festivalul Internațional Cannes Lions 2023. Campania socială #DeNetestat

Agenția de creație DDB România, membră a The Group, a fost premiată cu două trofee – trofeul de Argint în categoria „Social & Influencer” și trofeul de Bronz în categoria „PR” – obținând, totodată, alte patru nominalizări.

Nominalizările au fost obținute la patru categorii importante din cadrul celei de-a 70 ediții a Festivalului Internațional de Creativitate Cannes Lions 2023. DDB România a fost cea mai premiată agenție de creație din România la prestigiosul festival, care s-a desfășurat în perioada 19 – 23 iunie a.c., în renumitul orășel de pe riviera franceză.

Printre campaniile câștigătoare, anul acesta, la Cannes Lions s-a numărat și campania #DeNetestat (#UnExaminable), o inițiativă de eliminare legislativă a testelor de virginitate, lansată la nivel național în iunie 2022, care a reușit să elimine, oficial în Romania, aceste certificate de virginitate, realizate la cererea persoanelor fizice, în urma unui ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Justiției, publicat în mai 2023. #DeNestestat este o campanie semnată de agenția DDB România, realizată pro bono în parteneriat cu Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (VIF).

 În premieră, DDB România a câștigat două trofee la cea de-a 70-a ediție a Cannes Lions 2023: trofeul de Argint în categoria “Social & Influencer” și trofeul de Bronz în categoria „PR”. Totodată, campania #DeNetestat a primit alte patru nominalizări (shortlists) la patru categorii importante din cadrul festivalului: „Social & Influencer”, „PR”, „Health & Wellness” și „Film”. Per total total, #DeNetestat a obținut șase distincții, dintre care două trofee și patru nominalizări.

 “Câștigarea celor două trofee, în cadrul celui mai mare festival dedicat creativității, reprezintă o premieră pentru DDB România și o certificare a faptului că realizăm campanii cu ecou global, care au în centrul lor teme delicate și că reușim să generăm schimbare în societatea în care trăim”, declară Roxana Memetea, Managing Partner al DDB România.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 Cele două trofee obținute la Cannes se adaugă portofoliului cu distincții al DDB România, care a câștigat per total, în ultimul an, opt premii internaționale, în cadrul mai multor festivaluri de specialitate (Eurobest, Cresta Awards, London International Awards, Effie Awards, D&AD Festival, The One Show), ca urmare a realizării campaniei sociale #DeNetestat.

“Interzicerea acestor teste, precum și rezultatele obținute la Cannes Lions, reprezintă lucruri de care ne mândrim și care au apărut în urma efortului nostru colectiv și a implicării noastre emoționale în această campanie”, menționează Roxana Niță, Executive Creative Director al DDB România.

 La ediția din acest an a Cannes Lions, DDB Worldwide, rețeaua internațională la care DDB România este afiliată din 2012, a fost decernată, în premieră, “Rețeaua Anului 2023”. În acordarea acestui premiu au contribuit și trofeele, dar și nominalizările obținute de DDB România pentru campania #DeNetestat.

 Cea de-a 70 ediție aniversară a festivalului internațional dedicat creativității – Cannes Lions 2023 – a fost una dintre cele mai mari ediții organizate până acum. În cadrul festivalului s-au înregistrat aproape 27.000 de înscrieri de campanii creative din peste 100 de țări. Doar 3% dintre înscrieri au fost declarate câștigătoare în cadrul cunoscutului festival. 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Intotero: Cuplurile infertile eligibile ce nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental depun documentele din nou
Intotero: Cuplurile infertile eligibile ce nu au beneficiat anul trecut de sprijin guvernamental depun documentele din nou

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a anunţat joi că persoanele şi cuplurile infertile care au fost declarate eligibile anul trecut pentru sprijinul guvernamental, dar nu au beneficiat de el, trebuie să reia procedura de depunere a documentelor.

Protest la Guvern. Sindicatele din Administraţie îl acuză pe Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor
Protest la Guvern. Sindicatele din Administraţie îl acuză pe Ciolacu de ”hărţuire şi ameninţare” la adresa angajaţilor

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie organizează un protest, joi, la sediul Guvernului, manifestaţia fiind ”împotriva promovării de către Guvernul României a unei politici salariale discriminatorii”.

Irina i-a donat surorii ei mai mici o parte din ficat. Nicoleta are acum o șansă la viață
Irina i-a donat surorii ei mai mici o parte din ficat. Nicoleta are acum o șansă la viață

Dragostea de soră s-a dovedit salvatoare. O femeie din Olt care suferea din copilărie de o boală hepatică gravă a primit șansa la viață de la sora ei mai mare care i-a donat o parte din ficat.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.