Cum arată linia de cale ferată dintre aeroport şi Gara de Nord. Ministrul Transporturilor, despre stadiul lucrărilor

×
Codul embed a fost copiat

Din luna august, Bucureştiul va avea o legătură feroviară directă, de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni, promit autorităţile, care au mers să verifice lucrările.

În mod normal, dacă nu ar fi izbucnit pandemia, Romania ar fi trebuit să termine această cale ferată, gările şi stadioanele din Capitală, pentru campionatul european de fotbal. Competiţia s-a amânat, iar construcţia este finalizată, în proporţie de 65 la sută, susţine ministrul transporturilor, care a vizitat şantierul, însoţit de fostul internaţional, Gică Popescu.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a verificat, miercuri, stadiul lucrărilor la modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Henri Coandă Otopeni însoțit de Gheorghe Popescu, consilier onorific al Prim-ministrului, Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, și secretarul de stat Ionel Scrioșteanu.

Mai multe imagini descoperiți în galeria foto

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, în cazul liniei de cale ferată rapidă se înregistrează un stadiu fizic al lucrărilor de aproximativ 65%, în condițiile în care în ultima perioadă au fost implementate o serie de măsuri necesare pentru protecția sănătății muncitorilor pentru a evita infectarea cu noul coronavirus.

Citește și
Cod portocaliu
Alertă ANM: Cod portocaliu de viscol în 13 județe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Este un obiectiv extrem de important al ministerului și al Companiei CFR Infrastructură, primul finalizat de la zero după foarte mulți ani. Am văzut că lucrurile au evoluat foarte mult de ultima mea vizită aici. Am vrut să văd stadiul lucrărilor și totodată să-i dau o veste bună constructorului și anume aceea că a fost deblocat un obstacol foarte important în construcția acestui obiectiv prin semnarea acordului dintre CFR Infrastructură și societatea care deține hotelul, obiectiv care se află în aproprierea culoarul liniei de cale ferată. Din acest moment, antreprenorul nu mai are niciun obstacol și nici scuze să nu se încadreze în termenul contractual. Termenul asumat este sfârșitul lunii august 2020. Văd că pe șantier există o mobilizare foarte bună, cu un stadiu fizic de aproximativ 65%” , a declarat Lucian Bode.

În ceea ce privește reabilitarea si refuncționalizarea interioarelor Corpurilor A și B, dar și Rotonda de la Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu, obiectiv al cărui contract de proiectare și execuție se ridică la valoarea de 55.524.200 lei + TVA, se înregistrează un stadiu fizic al lucrărilor de peste 25%.

Potrivit sursei citate, în condițiile amânării organizării Campionatului European de Fotbal 2020, s-a renunțat la strategia de a finaliza în primă fază corpurile A și B și au fost demarate toate lucrările prevăzute în contract. Astfel, potrivit graficului de lucrări, termenul de finalizare este stabilit pentru luna octombrie 2020.

Am văzut că sunteți mobilizați și odată cu schimbarea strategiei, generată de amânarea Campionatului European de Fotbal, ați ales să atacați toate fazele, care constau în reabilitarea Corpurilor A și B plus Rotonda. La acest moment lucrările de demolare, de consolidare, compartimentări ușoare și relocări au un stadiu fizic avansat și am certitudinea că asocierea câștigătoare are toate premisele să respecte termenul de finalizare și recepție a întreg obiectivului, care este octombrie 2020”, a mai spus ministrul Bode.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Părinţii pot sta acasă cu copiii și după 15 mai. Ce prevede legea
Părinţii pot sta acasă cu copiii și după 15 mai. Ce prevede legea

Părinţii îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar, au decis deputaţii, miercuri, cu unanimitate de voturi.

Alertă ANM: Cod portocaliu de viscol în 13 județe
Alertă ANM: Cod portocaliu de viscol în 13 județe

ANM a emis miercuri o atenţionare Cod portocaliu de viscol, valabilă în zone montane din 13 judeţe, începând de joi dimineaţa.

”Am vrut să iau Covid-19”. Un luptător rus susține că a căutat oameni bolnavi, să se infecteze
”Am vrut să iau Covid-19”. Un luptător rus susține că a căutat oameni bolnavi, să se infecteze

Un luptător de MMA în promoția Bellator, Serghei Kharitonov, afirmă că a căutat oameni la Moscova care păreau a fi bolnavi, pentru că a vrut să experimenteze pe propria piele efectele Covid-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.