Cu cât vor mări salariile anul acesta companiile din România vs cât își doresc angajații. Discrepanțele sunt uriașe

sef angajati
Shutterstock

O treime dintre companiile prezente pe piaţa din România vor creşte salariile cu procente cuprinse între 6% şi 10%, în acest an, context în care doi din zece angajaţi (19%) doresc majorări de peste 20%, reiese dintr-o cercetare de specialitate.

Datele Randstad Romania HR Trends 2024 arată că discrepanţa cea mai mare între ceea ce oferă organizaţiile şi ce îşi doresc angajaţii este în intervalul de creştere a salariului de peste 20%, preferat de 19% dintre angajaţi, dar care reprezintă o opţiune doar pentru 1% dintre angajatorii români.

Conform cercetării, beneficiul financiar acordat cel mai frecvent este telefonul mobil (81%), urmat de bonusurile bazate pe performanţă individuală (80%), dar 17% dintre companiile respondente le oferă angajaţilor şi participare la profit.

De asemenea, soluţia care predomină în rândul companiilor pentru a răspunde provocărilor legate de forţa de muncă este cea de a oferi programe de training (68%), în timp ce 96% dintre angajaţi vor un echilibru între viaţa personală şi viaţa profesională.

Intenții de angajare pentru 29% dintre firme

Din punct de vedere al companiilor, angajările estimate pentru anul 2024 au ca scop creşterea afacerii, într-o proporţie care transmite un semnal economic optimist pentru acest an, de la 82% în 2023, la 89%.

Citește și
Director la taxe și impozite Bacău, judecat pentru diminuarea valorii unei clădiri. Cum s-a ajuns la 54.000 de lei pagubă
Doi angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru luare de mită
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În acelaşi timp, 66% dintre liderii de afaceri care au răspuns studiului se confruntă cu provocarea de a menţine interesul candidaţilor pe parcursul întregului proces de recrutare.

Potrivit sursei citate, intenţiile de angajare au crescut de la 23%, anul trecut, la 29% în 2024, în ceea ce priveşte serviciile pentru clienţi/serviciile post-vânzare, dar se remarcă şi o tendinţă în creştere a cererii de angajare în departamentele administrative/de back office, pentru care intenţiile s-au majorat de la 21% la 29%.

Totodată, intenţiile de angajare pentru departamentele de IT/tehnologie şi vânzări înregistrează scăderi semnificative în acest an (de la 46% în 2023, la 27%, respectiv de la 46% la 22%).

Cele mai mari provocări pentru angajatorii din România

Cercetarea se specialitate identifică o tendinţă în scădere şi în inginerie (de la 38% la 22%), precum şi în departamentele de HR/training/dezvoltare (de la 26% la 9%) şi în cele de marketing tradiţional/comunicare (de la 15% la 2%).

În topul provocărilor pe care angajatorii trebuie să le depăşească în privinţa forţei de muncă se află: menţinerea talentelor implicate (engaged) pe durata procesului de recrutare (66%), retenţia performerilor şi dezvoltarea liderilor talentaţi (61%), atragerea de talente (59%), gestionarea aşteptărilor privind compensaţiile şi beneficiile (52%), gestionarea fluctuaţiei ridicate a personalului (28%), gestionarea deficitului de competenţe (27%), construirea brandului de angajator (26%), deficitul de talente locale (25%), integrarea noilor angajaţi (24%) şi asigurarea sănătăţii mintale a angajaţilor (22%).

Sondajul Randstad Romania HR Trends 2024 a fost realizat pe baza unui chestionar derulat în perioada decembrie 2023 - februarie 2024, pe un eşantion de 238 de lideri de afaceri din principalele industrii din România.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Codul Muncii 2024 - Drepturile pe care trebuie să le cunoască orice angajat
Codul Muncii 2024 - Drepturile pe care trebuie să le cunoască orice angajat

Codul Muncii 2024 vine cu câteva modificări importante pentru angajați, printre care două zile libere legale în plus, dar și faptul că intervalul la care aceștia își pot lua pauză s-a scurtat.  

Doi angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru luare de mită
Doi angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru luare de mită

Şeful Serviciului Tehnic, Administrativ şi Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău şi economistul unităţii au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pentru 24 ore sub acuzaţiile de luare de mită.

Germania și Austria au probleme economice pentru că tinerii nu vor să muncească. Paradox: șomaj ridicat și lipsă de angajați
Germania și Austria au probleme economice pentru că tinerii nu vor să muncească. Paradox: șomaj ridicat și lipsă de angajați

Germania și Austria se confruntă cu probleme economice și cu un șomaj în creștere. Deși sunt tot mai mulți oameni rămași fără serviciu, antreprenorii se plâng de faptul că nu găsesc angajați - nici măcar muncitori necalificați.  

O mare companie cu 5.000 de angajați în România va renunța la mii de posturi. Anunțul conducerii
O mare companie cu 5.000 de angajați în România va renunța la mii de posturi. Anunțul conducerii

Producătorul de componente auto Forvia, grupul format în urma fuziunii Faurecia şi Hella, a anunţat luni că intenţionează să elimine până la 10.000 de posturi în Europa pe parcursul următorilor cinci ani, inclusiv la Hella, transmit Reuters şi AFP.

Curierii sau șoferii din aplicațiile de ride-sharing ar putea deveni angajați cu normă întreagă. Proiectul pregătit de UE
Curierii sau șoferii din aplicațiile de ride-sharing ar putea deveni angajați cu normă întreagă. Proiectul pregătit de UE

28 de milioane de europeni, printre care și numeroși români care lucrează prin intermediul platformelor digitale ar putea deveni angajați cu normă întreagă.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.