Consiliul Concurenţei investighează scumpirea măștilor medicale de protecție

Bogdan Chiriţoiu
Agerpres

Consiliul Concurenţei investighează comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora.

”La ora actuală cererea de echipamente medicale de protecţie, respectiv măşti medicale, este foarte mare, iar producătorii nu reuşesc să acopere solicitările. În acelaşi timp, însă, nu este normal ca unele companii să profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat.

Ca urmare, investigăm comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora”, a declarat marţi pentru News.ro Bogdan Chiriţoiu, preşedinte Consiliul Concurenţei.

Firmele care încalcă Legea concurenţei riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri.

Dacă vom constata încălcarea regulilor de concurenţă, aşa cum ştiţi, companiile implicate riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri”, a adăugat Chiriţoiu.

Citește și
Epidemie de coronavirus în Italia. Crește bilanțul îmbolnăvirilor
Probe luate de la rudele din Gorj ale italianului depistat cu coronavirus, trimise la Matei Balș
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

De exemplu, un set cu 50 de măşti medicale a ajuns să coste, cumpărată online de pe un site specializat aproape 500 de lei, adică 10 lei/ bucata, faţă de câteva zeci de bani cât era până în prezent.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Atenție la informațiile false despre coronavirus. Lista surselor oficiale de informare privind Covid-19
Atenție la informațiile false despre coronavirus. Lista surselor oficiale de informare privind Covid-19

Numărul deceselor înregistrate din cauza infectării cu coronavirus a ajuns, joi, la 2.700, dintr-un număr de aproape 80.000 de cazuri confirmate, la nivel mondial. Rata mortalității este de 3%.

Probe luate de la rudele din Gorj ale italianului depistat cu coronavirus, trimise la Matei Balș
Probe luate de la rudele din Gorj ale italianului depistat cu coronavirus, trimise la Matei Balș

Primul caz de coronavirus raportat în regiunea Rimini, din estul Italiei, este un bărbat de 71 de ani, din localitatea Cattolica, care s-a întors din Româna săptămâna trecută, scrie presa italiană.

Ministrul Sănătății atrage atentia asupra unui fake news despre coronavirus care circulă în numele lui
Ministrul Sănătății atrage atentia asupra unui fake news despre coronavirus care circulă în numele lui

În spațiul public a apărut o notificare falsă despre răspândirea de coronavirus în România.

Deputat USR, despre carantina din București: Este într-o zonă aglomerată, aproape de un hipermarket
Deputat USR, despre carantina din București: Este într-o zonă aglomerată, aproape de un hipermarket

Deputatul USR Emanuel Ungureanu spune că imobilul din Bucureşti unde sunt ţinute în carantină persoanele care vin din zone afectate de coronavirus nu este potrivit pentru acest lucru.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă