Companiile care cred că un angajat fericit este mai productiv. Condițiile deosebite oferite

×
Codul embed a fost copiat

Un prânz sănătos, lumina naturală şi plantele de la birou sunt câteva dintre secretele celor mai productivi angajaţi. Un studiu recent demonstrează însă că un angajat fericit va fi şi mai eficient.

Binecunoscutele pauze "mici şi dese", de exemplu, îi fac pe oameni mai relaxaţi şi în acelaşi timp şi mai dornici să se afirme.

Câțiva tineri lucrează la o companie de IT care mizează pe un mediu relaxant. Munca lor include zilnic un joc de biliard, un meci tenis de masă sau măcar puţină mişcare la aparatele de fitness.

”Ai nevoie în unele momente, după ce bagi două-trei ore la calculator, te doare spatele, poate vrei să te întinzi un pic. Vii, joci cinci minute biliard sau tenis de masă şi vii după aia cu idei fresh şi cu abordare diferită”, este explicată o zi de lucru.

Altă companie îi încurajează pe angajaţi să nu stea doar la birou şi să facă din când în când puţină mişcare. Iar cei care stau, totuşi, la birou au parte de linişte, deşi spaţiul este unul deschis, datorită unui sunet ambiental.

Citește și
Papa Francisc
Ce le cere Papa Francisc angajaților din saloanele de coafură
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

”Sunt 15 boxe proiectate, e ca un vâjâit, dar de fapt taie frecventa vorbirii. Ce vorbim noi aici, cuvintele noastre, nu sunt înţelese de cei de la 10 metri distanţă. Atunci ei stau pe calculator, lucrează în continuare fără a-şi întrerupe atenţia”, explică un angajat.

Astfel de elemente cresc semnificativ productivitatea angajaţilor, arată un studiu.

O mie de lucrători din toate sectoarele economice au fost urmăriţi timp şapte luni.

Introducerea plantelor verzi în birou a crescut productivitatea angajaţilor în medie cu 10%. Foarte importante au fost şi lumina naturală şi activitatea fizică. Însă cei mai eficienţi angajaţi au avut pauze în spaţii de relaxare interesante şi acces la un prânz sănătos, în acest caz productivitatea fiind mai mare cu până la 45%, potrivit şefilor lor.

Mihai Păduroiu, reprezentantul companiei care a realizat studiul: ”Un angajat fericit şi sănătos va lipsi mult mai puţin de la birou, numărul de zile de concediu medical va fi mai redus, apoi nivelul de productivitate creşte exponenţial. Odată cu starea de bine... Procentul de fericire este direct proporţional cu capacitatea de a livra rezultate de calitate la locul de muncă, indiferent de job.” 

Cercetarea a fost realizată de o companie de consultanţă, în parteneriat cu Universitatea Twente din Olanda.
 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Firmele din țară care au profituri cu 300% mai mari față de acum 10 ani
Firmele din țară care au profituri cu 300% mai mari față de acum 10 ani

Într-o Românie care se confruntă cu o criză de angajați unii nu sunt afectați de problemă, dimpotrivă. Sunt companiile de resurse umane, de care angajatorii au avut tot mai multă nevoie pentru a găsi cei mai potriviți oameni.

Ce le cere Papa Francisc angajaților din saloanele de coafură
Ce le cere Papa Francisc angajaților din saloanele de coafură

Papa Francisc a cerut luni angajaţilor din saloanele de coafură şi de înfrumuseţare, în cadrul unei audienţe la Vatican, să evite bârfele în timpul programului de lucru şi să îşi întâmpine clienţii cu vorbe bune, informează AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă